Categories: Comunitate

Oferte greu de egalat la protezarea auditivă

Magdalena Şerban

Cabinetul de protezare auditivă nou amenajat în cadrul Centrului social pentru vârstnici, ce aparţine de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Deva (CARP), devine, pe zi ce trece, tot mai căutat de persoanele al căror auz  lasă de dorit.

“Un astfel de cabinet funcţionează încă de acum un an, dar în primă fază, am fost nevoiţi să ne mulţumim cu un spaţiu improvizat din cadrul vechiului sediu. Din octombrie 2011, de când am finalizat implementarea proiectului european, destinat unui centru socio-medical, condiţiile şi dotarea sunt net superioare, la nivelul unor servicii moderne. Consultaţiile sunt gratuite pentru membrii CARP Deva, iar cei a căror pensie nu depăşeşte pragul de 500 de lei beneficiază şi de reduceri la protezele auditive. De asemenea, în funcţie de fondurile alocate de CJAS, cheltuielile pot fi decontate. Pentru acest lucru, întocmim un dosar individual, pe care îl înmânăm Casei de Sănătate, existând posibilitatea recuperării banilor de către persoanele în cauză. În ultimul timp, am observat o creştere a  numărului de solicitări în ceea ce priveşte aparatele auditive. Cabinetul îi serveşte nu doar pe cei 6.000 de membri cât numără CARP Deva în prezent, ci are o adresabilitate generală,
doar că de facilităţile amintite pot beneficia numai membrii casei”, a precizat Francisc Kovacs, preşedintele CARP Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

2 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

3 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

3 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

3 zile ago