Categories: Fara bascalie

Ochii lui Băsescu, altfel

Mă uitam zilele trecute la un reportaj cu Traian Băsescu, pe unde-şi face băile de mulţime. Mai mulţi reporteri l-au întrebat cum comentează afacerile fratelui său, cele cu firma care organizează expoziţii de armament sau ceva de genul ăsta.
Preşedintele a fentat, a făcut o volută, cu voce cumva încurcată, mimând surprinderea. Nu ştie, nu e la curent, nu sunt afaceri cu armament, e altă firmă şi fratele său a fost păcălit, el, săracul, nu ştia…
Evident că ştia, dar nu despre asta vreau să scriu eu acum. M-a surprins pe moment calmul cu care şeful statului dialoga cu reporterii pe un subiect atât de delicat. Vocea era aparent potolită, nu a urmat nici o răutate, nici o aluzie, nici o jignire. Un fel de zâmbet al unui om bun la suflet, determinat să răspundă cu evlavie la întrebările jurnaliştilor. Nu-mi venea să-mi cred ochilor – preşedintele, cel care a avut o relaţie catastrofală cu presa, era capabil să răspundă atât de calm la asemenea întrebări, evident, incomode pentru un posibil viitor candidat la preşedinţie?
Apoi i-am privit ochii. Ochii lui Traian Băsescu scăpărau. Cred că i-ar fi strâns de gât pe nefericiţii angajaţi ai mogulilor de presă, care îndrăzneau să-i pună întrebări incomode. Era atât de evidentă discrepanţa dintre mesajul verbal al preşedintelui şi mesajul non-verbal al privirii sale, încât am avut dovada clară că nu, Băsescu nu s-a schimbat, încearcă doar să intre într-un alt rol, să-şi atenueze adversitatea faţă de ziarişti, pentru că interesele de moment şi sfatul staff-ului de campanie i-o impun. În rest, toate bune…
Dovada că este aşa a venit peste doar două zile. Scandalul cu firma fratelui său nu numai că nu s-a potolit, ci chiar a degenerat. Băsescu a fost din nou întrebat ceva în legătură cu… De data asta nu a mai zâmbit naiv, încurcat. A scrâşnit din dinţi, a vrut să spună ceva, s-a răzgândit, a dat din mână a lehamite şi a plecat, întorcând capul.
Ăsta este adevăratul Traian Băsescu. Am salutat revenirea. Pentru susţinătorii săi, a fost vorba de un nou episod cu preşedintele bun la suflet şi ziariştii ăştia nesimţiţi.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

12 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

12 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

12 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

12 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

12 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

12 ore ago