Încep să apară problemele cu ridicatul gunoaielor, după ce licitaţiile pentru desemnarea noilor operatori pentru cele patru zone nu sunt încă definitivate, deoarece în unele cazuri sunt contestaţii, în altele nu s-au pus în mişcare noile contracte.
Ba nu sunt şoferi, ba muncitori
În zona Bradului, licitaţia s-a finalizat, însă firma care a câştigat licitaţia are o perioadă de pregătire a activităţii. În zona 3, unde intră Deva-Orăştie-Simeria şi împrejurimi, licitaţia a fost contestată, deci nu e finalizat nimic, deocamdată. În aceste condiţii, oamenii din mai multe localităţi ale judeţului s-au văzut nevoiţi să nu aibă cine să le ridice gunoiul. Unii locuitori stau cu gunoaiele în curte de săptămâni întregi, pentru că operatorul nu vine să le ridice. În comuna Vaţa de Jos, de exemplu, deşeurile menajere nu s-au ridicat de aproape o lună. Motivul? Firma care a câştigat licitaţia pentru zona respectivă încă nu a început lucrul. Iar cei de la Retim nu mai iau gunoaiele, din cauză că angajaţii pleacă pe capete.
În oraşul Geoagiu, primarul Vasile Cărăguţ spune că se confruntă cu aceeaşi problemă, de câteva zile nu se mai ridică gunoiul. Nici din oraş, nici din localităţile aparţinătoare. ”Cei de la Retim spun ba că nu au şoferi, ba că nu au muncitori. Acum au şoferi, dar nu au muncitori. Am spus că le dăm de la primărie oameni, ca să putem ridica gunoiul”, a afirmat primarul Vasile Cărăguţ. La Beriu, primarul Emil Bîc spune că o săptămână a fost şi la el în comună o situaţie de acest gen. Adică, nu a fost luat gunoiul din nici o gospodărie.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…