Categories: Comunitate

Obiecte personale ale lui Petru Groza, expuse la muzeul devean

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) vine în întâmpinarea vizitatorilor, la capitolul „Exponatul lunii”, cu obiecte care au aparţinut omului politic Petru Groza, ce pot fi admirate în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.
Piesele fac parte din colecţia Secţiei de Istorie Modernă şi Contemporană a MCDR, fiind vorba de calendarul, ochelarii şi tabachera marelui om politic, care au intrat în patrimoniul muzeului în anul 1979, printr-o donaţie a familiei Groza, care a dorit ca MCDR să păstreze mai multe obiecte provenind din conacul de la Băcia al fostului prim-ministru.
Petru Groza s-a născut la Băcia, la 7 decembrie 1884. A urmat clasele primare în localitatea natală, iar cele secundare la Coştei, Lugoj şi Colegiul maghiar reformat din Orăştie. Între anii 1903-1905, a studiat la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice din Budapesta. Din 1905 îşi continuă studiile la Berlin, apoi la Facultatea de Drept Comercial şi Economie Politică din Leipzig. În 1907, Groza îşi obţine doctoratul în ştiinţe juridice cu distincţia magna cum laude. La întoarcerea în ţară, Groza a practicat avocatura în Lugoj, apoi în Deva. Cariera politică o începe în Partidul Naţional Român, iar pe 1 decembrie 1918 a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. La alegerile parlamentare din noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, Petru Groza este ales deputat pe listele PNR. Dezamăgit de viaţa politică internă, pleacă într-un exil autoimpus la Deva, pentru a se dedica afacerilor sale. Revine pe scena publică pe 8 ianuarie 1933, când fondează Frontul Plugarilor. Pe 6 martie 1945, dr. Petru Groza devine prim-ministru, funcţie pe care o va ocupa până pe 2 iunie 1952. A decedat pe 7 ianuarie 1958, la vârsta de 73 de ani, răpus de cancer. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

22 de ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

22 de ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

22 de ore ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

22 de ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

22 de ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

22 de ore ago