Categories: Comunitate

Oaspeţi germani la Vulcan

Magdalena Şerban

Timp de o săptămână, reprezentanţii delegaţiei germane de la Crucea Roşie din Gaggenau sunt oaspeţi ai comunităţii din Vulcan. Aici, ei participă la diverse activităţi, alături de voluntarii Crucii Roşii din municipiu. Tinerii sunt cazaţi la Căprişoara, zona fiind închisă tocmai pentru a-şi putea desfăşura activitatea în condiţii optime.

Pregătiţi pentru situaţii-limită
„Scopul acestei vizite este punerea la punct a tuturor detaliilor legate de proiectul social pe care voluntarii l-au aprobat anul trecut în Germania. Se reconfirmă astfel relaţia foarte bună, care durează de peste două decenii între cele două organizaţii de Cruce Roşie, o relaţie cu impact deosebit asupra categoriilor sociale vulnerabile. Pot spune că la începuturi am avut un simplu parteneriat de întrajutorare, dar văzând că suntem oameni serioşi, am trecut la alt nivel, şi anume la pregătirea tinerilor privind voluntariatul. În acest sens, anul trecut, zece tineri din Vulcan au fost plecaţi în Germania, pentru opt zile. Acolo, au luat parte la cursuri de pregătire. În anul curent, a venit rândul nostru să găzduim astfel de acţiuni. Cursurile respective înseamnă gospodărire totală. Să presupunem că există o catastrofă: ei trebuie să ştie să gestioneze situaţia, să ştie să-şi facă mâncare, iar în paralel, să ofere şi ajutor semenilor lor. Noi nu le asigurăm decât alimentele, în rest, se descurcă singuri. Şi când ai noştri au fost plecaţi în Germania, au fost cazaţi la o cabană, departe de tumultul din oraş, tocmai din acelaşi motiv”, a precizat Gheorghe Ile, edilul-şef al municipiului Vulcan. Potrivit acestuia, din programul vizitatorilor mai face parte şi un itinerar de cunoaştere turistică şi culturală a câtorva dintre principalele obiective reprezentative ale judeţului nostru.

Se împlinesc 13 ani de la accidentul din Mina Vulcan
Iar pentru că astăzi se celebrează Ziua Minerului, primarul Ile, care este foarte apropiat acestei ramuri profesionale, nu a dorit să treacă peste eveniment fără să adreseze şi o urare de bine, ortacilor datorită cărora Valea Jiului stă la suprafaţă. „De fiecare dată ne amintim de momentele grele prin care am trecut, de tristeţile şi de toate lacrimile celor care şi-au plâns morţii în urmă cu exact 13 ani la mina Vulcan. Viaţa merge înainte, dar aducerea aminte este bună ca să învăţăm să nu mai repetăm aceleaşi erori. Doresc tuturor minerilor să aibă parte de mult bine, alături de familiile lor. La Mulţi Ani”, a mai adăugat Gheorghe Ile.
De subliniat că accidentul de muncă produs pe 6 august la EM Vulcan a dus la moartea a 14 mineri. Explozia din 2001 a fost provocată de un scurt-circuit al cablului de împuşcare, produs într-un mediu cu acumulări mari de metan. Tot în 6 august, dar în anul 1929, a avut loc greva minerilor de la Lupeni, când 22 de ortaci au fost ucişi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

2 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

2 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

2 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

2 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

2 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

2 ore ago