Categories: ActualitateFlash

Oamenii apelează la casele de amanet

Cristina Ghenea

Creşterea preţurilor la alimente şi la alte produse de primă necesitate, precum şi a valorii facturilor pentru energie termică şi electrică, precum şi la întreţinere,  odată cu venirea iernii, îi împinge pe oameni la gesturi pe care în mod normal nu le-ar face.

Mai exact, faptul că nu mai răzbesc cu plata facturilor îi determină pe tot mai mulţi hunedoreni să apeleze la casele de amanet. Cei mai mulţi îşi amanetează bijuteriile, dar sunt şi cazuri când îşi lasă amanet şi alte lucruri, cum ar fi televizoare, computere sau alt produse electronice. Mulţi ajung în cele din urmă să-şi piardă bunurile, pentru că nu-şi mai permit să restituie banii primiţi pentru obiectele amanetate.
„Este adevărat, în ultima perioadă, faţă de lunile trecute, a crescut numărul clienţilor. Mai ales, imediat după ce trecem de jumătatea lunii, când oamenii şi-au cheltuit deja salariile, vin şi câte 15-20 de persoane pe zi. În general, amanetează cercei, lănţişoare sau inele, chiar şi verighete care i-au unit“, a declarat agentul unei case de amanet din municipiul reşedinţă de judeţ. Acesta a adăugat că nu doar numărul clienţilor a crescut, ci şi numărul celor care nu mai reuşesc să-şi revendice bijuteriile. „Este o problemă tot financiară. În foarte multe dintre cazuri, nu reuşesc să adune bani pentru a scoate aurul amanetat, şi decât să se mai îndatoreze în alte părţi, mai bine renunţă la bijuterii“, a mai precizat reprezentantul societăţii.
Patronul unei alte case de amanet spune că singurii care nu renunţă în nici un caz la aurul lor sunt cetăţenii de etnie romă. „Indiferent ce s-ar întâmpla, aceştia îşi revendică întotdeauna bijuteriile. Chiar dacă nu au bani, vin şi prelungesc contractul, pentru a nu rămâne fără bunuri. De asemenea, şi pensionarii ţin la bijuteriile lor şi nici ei nu prea renunţă la ele“, spune administratorul casei de amanet.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

17 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

17 ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

17 ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

17 ore ago

Un poluator din Hunedoara a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut fapta și a curățat zona

O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru ges­tionarea ilegală a deșeurilor peri­cu­loa­se, a…

17 ore ago