Politica si administratie

Oameni buni, mai are cineva, la voi, la PSD, măcar o picătură de responsabilitate?

Cutremurul în interiorul PSD şi pe toată scena politică românească a început cu o simplă plângere depusă de Ludovic Orban, în nume personal. Drept este că nu te întâlneşti prea des cu acuzaţii atât de grave, cum este înalta trădare…
Roşiii puteau să spună simplu că sunt nevinovaţi, că nu au de ce să se teamă, că au procedat corect, că nu au transmis informaţii clasificate celor ce nu aveau dreptul să le cunoască… Dar nu au procedat aşa. Fierberea a devenit foarte mare. Prea mare. Ceea ce ne-ar putea determina să înţelegem că se simt încolţiţi, că plângerea conţine adevăruri şi că ei au încălcat flagrant legea. Parcă nici la Insula Belina nu au fost atât de agitaţi. Şi-au trimis toate porta-vocile în emisiuni radio-TV, au înfierat cu mânie proletară, au încercat să răstălmăcească fiecare declaraţie a membrilor PNL, au spus că este mâna preşedintelui… De mirare că încă nu au invocat forţele malefice şi Statul Paralel.
Iar în contextul completat de alte evenimente care au legătură cu pielea lui Daddy, au programat un mega-miting sâmbătă, în 9 iunie. De data aceasta, care este cea de a treia încercare, au ameninţat că scot un milion de oameni pentru susţinerea premierului Dăncilă! Apoi s-au răzgândit, constatând şi ei că motivul declarat este caraghios. Acum declară că protestează în legătură cu democraţia… Ei zic că demonstrează pentru democraţie! O fi democraţia aia pe care, luând-o gura pe dinainte, Dăncilă-însăşi a declarat că vrea s-o reducă? Sau au, ei, cei de la PSD, altă democraţie, importată dinspre răsărit ?
Oricum, se pare că sunt cu mult mai determinaţi decât în ceea ce priveşte mitingul împotriva Statului Paralel şi mitingul pentru familia tradiţională, ambele anulate de PSD din lipsă de apetit pentru mişcarea pe stradă a activului roşu. Acum e musai să se mişte cu talent, ca de bună voie! şefii sunt în fibrilaţie şi în mare agitaţie, folosind inclusiv ameninţări pentru a „stimula” entuziasmul colectiv! Bugetarii sunt acum la mare preţ, atâta doar că nu toţi sunt încântaţi să fie folosiţi masă de manevră pentru o aiureală! Cârtitorii par a uita că la PSD nimeni nu mişcă în front, fiindcă cel ce mişcă, mişcă-n brişcă!
Manifestaţie în stradă pentru ce?! Pentru ce deranjul oamenilor şi pentru ce atâta cheltuială?! Se pare că nimeni nu le-a spus şefilor roşii că Simfonia Lalelelor este doar o dată pe an, iar cea a trandafirilor încă nu s-a inventat… Să ieşi în stradă când eşti la guvernare este la fel de ciudat ca şi acţiunea de a-ţi dărâma cu moţiune propriul guvern. Dar dacă tot au hotărât să părăsească guvernul şi să iasă în stradă, cu haştagul lor personalizat, ce-ar fi să rămână acolo? Poate acolo fac treabă mai bună! Guvernarea cere pricepere, onestitate, inteligenţă, însuşiri care guvernanţilor actuali le cam lipsesc.
Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns! Un PSD, confiscat de cea mai întunecată parte a lui, scoate cu de-a sila în stradă oameni pentru „a apăra” democraţia, în timp ce puterea legislativă (Parlamentul) a fost deja transformată de PSD-ALDE într-un preş de şters picioarele, iar pe puterea judecătorească se străduiesc din greu să pună şaua! Daddy a hotărât că gaşca lui de strânsură numită „guvern” poate să fie, totodată, şi parlament, şi justiţie, aşa că legiferează, „la greu”, prin ordonanţe şi destituie şefii Parchetelor. Liviu Dragnea pare că are „urgenţe” legate de situaţia lui juridică! Probabil că îşi doreşte ca în urma lui să nu mai rămână nimic din construcţia europeană democratică la care au contribuit, în decenii, generaţii de politicieni, inclusiv politicieni roşii!
Cui foloseşte că guvernarea se mută demagogic, în stradă, la protest?

Eleonora-Carmen Hărău, senator PNL de Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Woody,dar voi cand mergeti in P.Victoriei cu "injectatii"si cu cei care respira din punga nu e deranj? Vorbesti de "porta-voce ",dar modul de comportare al d.tale chiar in aceasta saptamana la tv, oare nu a fost de trompeta a lui werner? Chiar esti penibila! Si nu uita cum ai ajuns in Parlament,asta referitor la "cat bine ai facut sau faci pt hunedorenii mei"!

  • Fosta PSD-ista, actuala liberala, cu conflicte de interese sub centura, vine sa dea lectii de moralitate ...

  • Daca o mai ascultam mult pe fariseea asta ne pierdem vremea degeaba. Repulsia care ne incearca fatza de aceasta persoana nu are limite ... Duca-se pe pustii. "Mecla" sa spune totul despre cine e !

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

21 de ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

21 de ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

21 de ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

21 de ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

21 de ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

21 de ore ago