Categories: Actualitate

Şeful OPC a primit NUP la plângerea penală a lui Moloţ

Sorina Popa

Romi Cărmăzan (foto), şeful Oficiului de Protecţia Consumatorului Hunedoara, a primit decizie de neîncepere a urmăririi penale (NUP), după ce organizaţia judeţeană Hunedoara a PNL, prin preşedintele Mircea Moloţ, i-a făcut plângere penală, acuzându-l că le-a dat unor săteni din comuna Sălaşu de Sus, bani, ca ei să voteze candidatul PDL la funcţia de deputat, în 2010.

De ce l-au acuzat liberalii
Totul s-a petrecut în campania electorală pentru alegerile parţiale din zona Haţeg-Călan, în 2010, pentru ocuparea unui post de deputat, după ce Ioan Timiş, cel care deţinea mandatul, a decedat. Astfel, Romi Cărmăzan, pe atunci membru al PDL, a fost acuzat de liberalii hunedoreni că „s-a dus într-un bar din satul Coroieşti, din comuna Sălaşu de Sus, unde s-a prezentat în calitate de comisar şef la Protecţia Consumatorilor şi a solicitat proprietarului localului să determine ca minimum 30 de persoane să voteze candidatul formaţiunii politice din care face parte, şantajându-l că, dacă nu va proceda astfel, va avea probleme”.

Ce a constatat Parchetul
De la sfârşitul anului 2010, când s-au desfăşurat alegerile respective şi până în urmă cu câteva zile, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg au cercetat plângerea penală a PNL Hunedoara, hotărând că Romi Cărmăzan nu se face vinovat de acuzaţiile care i-au fost aduse.
„Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit că în cursul lunii noiembrie 2010, undeva după-amiaza, Romi Cărmăzan s-a deplasat în Sălaşu de Sus, unde a avut o întâlnire cu reprezentantul PDL, Dorin Dăjulescu, şi împreună cu acesta, s-a dus în satul Coroieşti, unde aveau o întâlnire cu alţi membri PDL. În satul Coroieşti, au intrat la magazinul sătesc, aparţinând lui Vasile Coman, unde Dăjulescu a făcut prezentările, după care au avut loc discuţii, chiar glume cu privire la toţi candidaţii, Vasile Coman spunând că este fan PSD, iar la plecare, Cărmăzan i-a spus acestuia că şi candidatul PDL merită să ia cel puţin 25-30 de voturi”, se arată în referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Dar lui MOLOŢ şi lui PRIP, cine-i face plângere penală pentru distrugerea Direcţiei Judeţene de Drumuri???? Domnilor de la DNA, dacă aveţi bunăvoinţa să citiţi comentariile unor comentaci care mai ştiu una alta, de ce nu vă sesizaţi ,,din oficiu,,??? Să nu păţiţi cum au păţit Miliţienii din cazul ,,Brevik de Romania,, ăla de la coafor!!!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc zvonerii pe la colțuri că un angajat de la o companie pri­vată se face…

2 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul FC Corvinul Hunedoara Pentru că dovedește că este modest și arată că…

2 ore ago

Bulina neagră

V.S., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție solicitat pentru fosta soție,…

2 ore ago

Cioban alergat cu drujba de un recidivist deosebit de violent

Individul a fost trimis în judecată pentru amenințare cu drujba, lovire și con­ducere fără permis.…

2 ore ago

Șocant! Fetiță de 7 ani, amenințată că va fi înjunghiată de către mătușa sa

Agresoarea voia în acest fel să se răzbune pe sora ei, care o evacuase din…

2 ore ago