Categories: Eveniment

O zi printre deţinuţii de la Bârcea Mare

Cristina Ghenea

Porţile Penitenciarului Bârcea Mare au fost deschise, vineri, pentru  toţi cei care au avut curiozitatea de a vizita o închisoare.  Acţiunea face parte dintr-un program amplu, dedicat zilei de 29 iunie, când este sărbătorită „Ziua personalului din sistemul administraţiei penitenciare”, aflat sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar. Cu această ocazie, deţinuţii închisorii de la Bârcea Mare au fost vizitaţi de 14 hunedoreni, dar şi de un cetăţean german, care au văzut cum arată în realitate, un penitenciar din România. 
 

Regim semideschis şi deschis
În spatele unor ziduri înalte, garnisite cu sârmă ghimpată, care împrejmuiesc penitenciarul, 902 bărbaţi îşi ispăşesc  pedepsele pentru faptele ilegale pe care le-au comis. Dacă până în 2008, închisoarea de la Bârcea Mare a funcţionat ca o unitate de maximă siguranţă, cu executare a pedepselor privative de libertate în regim închis, în prezent, ea funcţionează pe bază de regim semi-deschis şi deschis, pentru bărbaţi majori, şi are o capacitate de 1.005 locuri.    
Totuşi, aici îşi ispăşeşte pedeapsa şi Beniamin Jian (Laichici), cel care în 6 martie 1995 a ucis cinci persoane în Deva. Fiind condamnat la închisoare pe viaţă, el a fost încarcerat iniţial la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, de unde a ajuns la Aiud, iar apoi aici, la Bârcea Mare. Asta, deoarece, ne-au precizat reprezentanţii penitenciarului, la solicitarea acestuia, orice condamnat are dreptul, dacă se încadrează şi în celelalte condiţii, să-şi execute pedeapsa în judeţul din care provine.

 

Condiţii mai bune pentru deţinuţi
Celulele din cele şase secţii de deţinere ale închisorii sunt relativ mici, atât cât să încapă câteva paturi supraetajate şi
un dulap. Totuşi, viaţa puşcăriaşilor nu este atât de grea cum pare. Aceştia nu poartă cunoscutele uniforme vărgate, nici portocalii, ca puşcăriaşii din America, ci sunt îmbrăcaţi în civil. Pentru persoanele ajunse aici să poată suporta mai uşor regimul de detenţie, în penitenciar s-au schimbat multe, comparativ cu anii precedenţi. Astfel, aici funcţionează o bibliotecă, unde deţinuţii au la dispoziţie peste 2.000 de cărţi de toate categoriile. Ei îşi pot menţine condiţia fizică în cele două săli de forţă. În incinta penitenciarului mai funcţionează o capelă, dar şi un mini-market. De asemenea, deţinuţii mai pot primi şi dreptul de a folosi camera intimă, dată în folosinţă cu câţiva ani înainte. Cei care au conduită corectă pot beneficia de dreptul de a folosi camera intimă o dată pe trimestru, timp de 24 de ore, în cazul în care doresc să îşi petreacă timpul cu soţia sau cu prietena. Cei care se căsătoresc în penitenciar, însă, au la dispoziţie camera matrimonială pentru 48 de ore.
De remarcat este şi faptul că puşcăriaşii pot să-şi facă sau să-şi completeze aici studiile. Ce care doresc acest lucru, se pot înscrie la cursuri pentru clasele I – XII, sau chiar şi la studii superioare. Anul acesta, 87 dintre deţinuţi au absolvit şcoala, iar unul dintre ei a încheiat primul său an de facultate.

Cei harnici pot munci
Legea spune că persoanele care au primit pedepse de până la un an (regim deschis) sau între unu şi cinci ani (regim semi-deschis) au dreptul să fie angajate pentru muncă necalificată, câte opt ore pe zi. Astfel, cei închişi cu regim deschis pot pleca la lucru neînsoţiţi, însă doar după ce au luat la cunoştinţă faptul că o eventuală tentativă de evadare le va mări pedeapsa.
Reprezentanţii penitenciarului ne-au precizat că au avut şi condamnaţi care au lucrat în regim deschis, plecau dimineaţa la muncă şi se întorceau după-amiaza la puşcărie. Nici unul dintre aceştia nu a creat probleme. În prezent, circa 300 de deţinuţi dintre cei închişi la Bârcea Mare sunt angajaţi, majoritatea în industria lemnului, la întreţinerea spaţiilor verzi şi la construirea autostrăzii. Însă, cei mai mulţi fac parte dintre cei aflaţi în regim semi-deschis, iar asta înseamnă că sunt însoţiţi la locul de muncă de o persoană neînarmată. În anumite condiţii, îşi pot câştiga dreptul la muncă şi cei din regimul închis, dar doar însoţiţi de o persoană înarmată.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Vasile Dîncu, senator PSD Pentru că a primit Titlu de Cetățean de Onoare al municipiului…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii ăștia tare isteți că o duduie, șefă pe la o agenție de la…

21 de ore ago

Bulina neagră

Claudiu V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic și…

21 de ore ago

„Săracii” preoți, ce salarii mici au! Grila de salarizare a preoţilor, în funcţie de studii şi încadrare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a cerut creşterea salariului per­so­na­lului neclerical la nivelul salariului minim…

21 de ore ago

Escrocheria „Mă auziți acum?”: motivul pentru care este important să nu răspunzi cu „DA”

În era digitală actuală, în care sun­tem profund interconectați prin In­ter­net, escrocheriile telefonice ră­mân o…

21 de ore ago

Căutări reluate în cazul persoanei dispărute în lacul Sântămăria Orlea. Apa are 19 metri adâncime

Scafandrii au reluat, ieri, căutările în cazul persoanei date dispărută în lacul ba­rajului de acumulare…

21 de ore ago