Categories: Sport

O victorie de serviciu şi suspansul „indulgenţelor” FR

Ciprian Marinuţ

Autobergamo Deva a câştigat fără entuziasm şi fără să forţeze, scor 6-3 (1-1), meciul din deplasare cu Clujana Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Ligii I de futsal. Gruparea finanţată de Dorin Popa a urcat pe locul doi în clasament, însă poziţia de pe care va intra în play-off depinde de restanţa dintre City’us Târgu Mureş şi Informatica Timişoara, pe nedrept „împinsă” până după ultima etapă de FRF.
Lideri un sezon, doar pe podium înainte de play-off
Trupa antrenată de Florin Ignat a fost lideră întreg sezonul regulat al Ligii I, însă va aborda meciurile din play-off doar de pe locul doi sau trei. După paşii greşiţi făcuţi în derbiurile din retur cu City’us Târgu Mureş (acasă) şi Informatica Timişoara (deplasare), „alb-vişiniii” şi-au pierdut avansul din clasament şi depind acum de jocul rezultatelor. Incorect e faptul că acest joc al rezultatelor poate fi „măsluit”, din cauza organizării defectuoase asigurate de FRF, care a permis în mod nejustificat amânarea multor meciuri ale echipei din Timişoara şi a derbiului City’us – Informatica până după încheierea sezonului. Oricum, dincolo de aceste „indulgenţe” ale FRF cu rivalele celor de la Autobergamo prin care semnalează că „vântul” bate într-o anumită direcţie, devenii mai păstrează şanse teoretice de a câştiga titlul de campioană. Autobergamo se poate clasa pe locul doi, dacă rivala City’us Târgu Mureş pierde restanţa cu Informatica Timişoara sau pe trei dacă mureşenii înving. Indiferent dacă vor fi pe locul doi sau trei, devenii vor juca în sferturile de finală ale play-off-ului, două meciuri din cele trei acasă, cu una dintre echipele Dunărea Călăraşi, KSE Târgu Secuiesc sau CSMS Iaşi, grupări accesibile. Apoi, în semifinale şi eventual finală, lucrurile se vor complica, pentru că există riscul să dispute meciul decisiv în deplasare.
Succes fără entuziasm
În aceste condiţii, Autobergamo a jucat fără prea mult entuziasm în meciul din deplasare, cu Clujana Cluj, şi a reuşit o victorie de serviciu, după ce la pauză scorul a fost egal, 1-1. Cristian Matei a deschis scorul abia în minutul 17, dintr-un penalty, contestat de gazde, dar cu un minut înainte de pauză, clujenii au reuşit egalarea. Ignat şi Pânzaru au marcat rapid după pauză şi au dus scorul la 3-1, dar clujenii au replicat prompt cu golul de 3-2. Cataramă a refăcut avantajul de două goluri, marcând pentru 4-2, în minutul 31, însă gazdele s-au ţinut ca scaiul de deveni şi au înscris golul de 4-3, menţinând suspansul. Meciul s-a încheiat cu Autobergamo la putere, întrucât Manya (minutul 38) şi Cristi Matei (minutul 39) au marcat golurile care au stabilit scorul final la 6-3.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

21 de ore ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

21 de ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

23 de ore ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

2 zile ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

2 zile ago