Categories: Comunitate

O viaţă întreagă dedicată salvării semenilor

Maximilian Gânju

Pompierii militari din Valea Jiului pierd un adevărat profesionist după retragerea din activitate a celui care a condus ani la rând Detaşamentul Petroşani, Garda de Intervenţie Lupeni şi pe cea din Baru Mare.
În întreaga sa activitate de pompier, Adrian Avram a coordonat sau participat la sute de misiuni de salvare ori stingere a incendiilor. Mii de oameni au avut nevoie de ajutorul său şi al colegilor lui, iar alte câteva sute îi mulţumesc şi acum pentru că le-a fost salvată agoniseala sau chiar viaţa.
Ofiţerul Adrian Avram s-a remarcat prin acţiunile sale de salvare şi în afara misiunilor militare. Se întâmpla în primăvara anului trecut. Avram era în zi liberă şi venea de la un meci de fotbal. A văzut o tânără pe marginea drumului care-i făcea semne disperate să oprească. Aceasta i-a spus printre lacrimi că tatăl ei moare şi i-a cerut ajutorul. Victima încă se afla la volanul maşinii, dar făcuse un stop cardiac. Pompierul a constatat că nu respiră şi i-a cerut tinerei să cheme ajutoare prin 112, atât un echipaj SMURD cât şi unul SAJ cu medic. Şeful pompierilor din Valea Jiului a început manevrele de resuscitare chiar acolo, în maşina victimei, pe scaunul şoferului. ”Ori că eram în timpul serviciului sau în timpul liber, e acelaşi lucru. Nu cred că este un motiv de laudă. Toată lumea trebuie să procedeze la fel, avem obligaţia de a interveni şi este normal să ajuţi pe cineva în nevoie. De aceea nu consider că trebuie să spun ceva, să se mediatizeze cazul”, spunea Adrian Avram. Militarul a sperat până în ultima clipă la un miracol şi chiar a reuşit să-i repornească inima. Din păcate, inima bărbatului a cedat o zi mai târziu. Respectat de colegi şi de superiori, dovadă că Avram a fost trimis să conducă o perioadă chiar şi ”unitatea” din capitala judeţului, pompierul va rămâne şi din postura de ”rezervist” alături de detaşamentul în care a învăţat meserie şi pe care l-a condus cu succes ani la rând. Locotenent-colonelul Adrian Avram a predat ieri o echipă de pompieri profesionistă şi un detaşament gata oricând să-şi rişte viaţa pentru semeni.
Comandantul Detaşamentului de la Petroşani a fost decorat, ieri, în cadrul unei ceremonii, de inspectorul şef al ISU Hunedoara, locotenent colonelul Viorel Demean. A fost un moment ales de Avram, pentru a ieşi la pensie şi, cu acest prilej a primit Emblema de merit Rezervist de Onoare clasa a III-a.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

18 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

18 ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

18 ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

18 ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

19 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

19 ore ago