Categories: Fara bascalie

O ţară în haos

Situaţia de dezordine din ţară sporeşte pe zi ce trece.
Interpretarea pe care preşedintele Băsescu o dă Constituţiei perpetuează o stare de incertitudine şi derută.      
Pe de o parte, Băsescu respectă ad-literam Constituţia, cu preţul ignorării totale a logicii democraţiei – aceea că majoritatea conduce, indiferent dacă ne convine sau îi convine acea majoritate. Desigur, cei din PDL îşi dau foarte bine seama de asta, dar continuă să susţină logica prezidenţială pe dos, din cauza enormei mize a alegerii preşedintelui. Un PDL fără Băsescu preşedinte va avea mult de suferit.
Pe de altă parte, PSD şi PNL, reunite într-o majoritate ad-hoc funcţională, doresc un alt premier. Evident că şi pentru ele contează alegerile prezidenţiale, dar au o scuză majoră – respectă logica democratică, aceea de care vorbeam anterior – majoritatea conduce, în timp ce Băsescu îi opune voinţa sa proprie. Să nu ne ascundem după deget – preşedintele încă în funcţie speră să câştige. În acest caz, are două soluţii – ori realizează o majoritate în care să fie şi PDL, ori dizolvă Parlamentul şi invocă precedentul de la Primăria Bucureşti: daţi-mi un consiliu, să pot conduce oraşul! Daţi-mi un Parlament, să pot conduce ţara! Un Parlament în care, fireşte, PDL să fie majoritar, net majoritar sau chiar să poată forma singur guvernul.
Dacă Băsescu ar fi acceptat varianta Johannis, criza politică s-ar fi sfârşit. Dar şi şansele sale de a fi reales s-ar fi diminuat considerabil. Asta este de fapt esenţa. Nu-i convine majoritatea PSD – PNL, pentru că pierderile pentru sine şi pentru PDL ar fi fost incalculabile.
Orice om cu scaun la cap gândeşte aşa, dacă are o logică sănătoasă. Cei care susţin contrariul au intrat într-o logică strict a intereselor partinice. Dar, se constată o din ce în ce mai mare majoritate, care nu mai vrea să gândească nici într-o logică sănătoasă, nici într-una partinică. O majoritate care o duce greu, trăieşte sub spectrul ameninţării cu şomajul, pentru care totul este din ce în ce mai dezgustător. Pentru ei, totul este haos, dispreţ, manevre oculte, în final, sancţionate prin dezinteres şi scârbă faţă de tot ceea ce ar putea însemna politică.
Peste toate, vocea Cassandrelor cu pregătire economică solidă se aude din ce în ce mai clar – o vom duce şi mai greu!

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Traian Basescu presedinte si Lucian Croitoru prim-ministru,nu vrem niste marionete gen Klaus Iohannis care are in spate pe repetentul de doua ori la facultate Crin Antonescu si pe hoti de Tariceanu si Dinu Patriciu,sprijinit de un Prostanac PSD-ist,Mircea Geoana.

  • Domnule Gruian, chiar nu vezi ce penibil esti ? Abia acum are si lipsa ta de talent un antidot : vina lui Basescu,ca e criza, ca suntem saraci,ca pica meteoriti, ca vine gripa porcina, ca nu vine trenul,ca Tariceanu a furat, ca Nastase a furat,dar mai ales cred ca e vinovat ca ti-a dat tie apa la moara. Ce ai fi putut scrie altfel ? la cat nu te duce capul ? Esti nul de-a dreptul !

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN EVENIMENT RUTIER ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN MINOR AFLAT PE TROTINETĂ

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…

19 ore ago

Primarul Dan Bobouţanu:

E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…

19 ore ago

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

21 de ore ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

21 de ore ago

25 de ani în uniforma Poliției Române. 25 de ani în slujba legii.

Colegul nostru, agent șef principal de poliție Daniel Mihai Gapșea, din cadrul Poliției Orașului Uricani,…

21 de ore ago

Compania HAVI investeşte 7 milioane de euro într-un depozit logistic la Deva

Compania HAVI, cu operaţiuni internaţionale în transport şi logistică, va construi la Deva un depozit…

o zi ago