O persoana joaca la aparatele de sloturi intr-o sala de jocuri, in Sighisoara, sambata, 9 august 2014. RAZVAN LUPICA / MEDIAFAX FOTO
Hunedoreanca și-a cunoscut iubitul în Austria și s-a îndrăgostit de el imediat. Cei doi au decis să se căsătorească și să revină la Hunedoara, unde să-și întemeieze familia.
La scurt timp povestea de iubire avea să se sfârșească, iar bărbatul să se transforme într-o brută. Bărbatul avea relații extraconjugale, cheltuia banii la jocuri de noroc și, în plus, nu muncea niciunde. Hunedoreanca l-a anunțat că vrea să divorțeze, iar individul a început să o amenințe că o omoară. Soțul i-a răspuns că „îi va da 20 de cuțite în gât”. Femeia a cerut ajutor autorităților temându-se că individul își va pune amenințarea în aplicare. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara l-au trimis în judecată pe bărbat pentru infracțiunea de amenințare. Tânărul în vârstă de 25 de ani a recunoscut fapta și a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare. (M. Gânju).
Două case din localitatea Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…
„Viteazul” din Teliucu Inferior a fost dezarmat de cei pe care îi amenința, printre ei…
Magdalena Șerban Dovada că în 2026, încă există companii care se gândesc la salariații lor…
Magdalena Șerban Secțiunea „Sate de poveste” din cadrul competiției Destinația Anului 2026 promovează localități rurale…
Magdalena Șerban Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea „Lucian Blaga” din…
Obiecte din prima epocă a fierului, cunoscută şi ca perioada Hallstatt (1.200-450 î.Hr.) au fost…