Categories: Comunitate

O secţie model cu personal performant

Magdalena Şerban

Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului municipal „Dr. Alexandru Simionescu“ din Hunedoara are dotări, dar şi personal foarte bun.

Singura din judeţ cu linie de gardă
„Secţia a fost construită în 1957, la acea vreme, la Hunedoara funcţionând singurul spital din România, care respecta toate indicaţiile din punct de vedere igienico-sanitar. Începând cu 2011, în această secţie totul a fost renovat, astfel că aici se lucrează la standarde europene. Din păcate, s-a redus numărul de paturi, de la 120 la 53. Apoi, avem un compartiment pentru HIV-SIDA şi suntem singura secţie din judeţ cu linie de gardă, astfel încât asigurăm urgenţa patologiei infecţioase pe o arie ce cuprinde Haţegul, Călanul, Deva, Orăştie şi Brad”, afirmă medicul primar Marcela Valeria Artean (foto), şefa Secţiei de Boli Infecţioase a spitalului din Hunedoara.

Se poate trăi cu HIV
Infecţia HIV/SIDA în România are 25 de ani de istorie, timp în care medicii şi autorităţile au reuşit să ajungă într-un moment în care incidenţa şi prevalenţa sunt cele mai scăzute din Europa. Hunedoara este unul dintre municipiile în care această maladie este ţinută sub control. „Prin compartimentul de HIV-SIDA tratăm şi consiliem pacienţii. Cazul cel mai vechi, pe care îl avem în evidenţă, e din 1996. Am înregistrat şi patru decese la copii, din cauză că s-a stopat medicamentaţia. Şansele pentru o viaţă normală sunt mari, dacă pacienţii se ţin de tratament. Am avut inclusiv două cazuri de infestaţi
cu HIV care au avut copii. Dacă tratamentul e corect, riscul ca un copil cu părinţi cu HIV să se îmbolnăvească sunt mici. Momentan, monitorizăm 15 cazuri la Hunedoara, Spitalul din Deva are sub supraveghere alte 28 de persoane, iar cel din Petroşani, 216, din care 187 sub tratament. Bănuim că în Hunedoara sunt mai multe cazuri, dar bolnavii preferă să se trateze în alt oraş, deoarece le e ruşine.

Dotări şi o echipă unită
Pe de altă parte, oricât de revoluţionare ar fi tratamentele din ziua de azi, nu se poate face performanţă fără aparatură medicală şi specialişti. „Avem aparatură medicală de ultimă generaţie. Dincolo de dotări, însă, aici există o echipă unită şi un personal dedicat. Menţinem o colaborare foarte bună cu Clinica de Boli Infecţioase din Timişoara, care ne ajută în cazurile mai deosebite. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că nu s-a întâmplat niciodată ca pe secţia noastră, un bolnav să vină cu o boală şi să plece cu alta”, a adăugat medicul Marcela Valeria Artean.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

15 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

15 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

15 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

15 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

15 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

15 ore ago