Categories: Comunitate

Baia de Criş, primăria care şi-a pus topograful la treabă

Magdalena Şerban

Comuna Baia de Criş se numără printre puţinele administraţii din judeţ care au pus în practică cerinţele Legii 165, cu ajutorul propriului topograf autorizat. Astfel, nu a mai fost nevoie să fie cheltuiţi bani de la bugetul local, pentru contractarea unor servicii de topometrie şi cadastru, în vederea inventarierii terenurilor.

Multe rezolvări pe cale amiabilă
„Lucrarea e gata şi am predat-o Oficiului Judeţean de Cadastru, cu adresă de înaintare. Ne-am întrunit, aşa cum erau prevederile, în comisii lunare, pentru inventarierea suprafeţelor. Nu a fost nevoie să angajăm o firmă de specialitate, deoarece avem la primărie, un topograf, aşa că el a făcut tot ce era nevoie. Ca o concluzie, pot spune că nu am depistat nereguli. Nu avem nici probleme care ţin de limitele teritoriale şi nici suprapuneri. Însă, sunt convins de faptul că acolo unde s-au grăbit lucrările, vor apărea surprize neplăcute. Trebuie să spun că avem câteva litigii cu persoane fizice care, mai întodeauna încearcă să ia pământ mai mult decât au deţinut vreodată. În două dintre aceste cazuri am ajuns în instanţă, restul neînţelegerilor le-am rezolvat pe cale amiabilă”, spune primarul din Baia de Criş, Romeo Farcaş (foto). Potrivit acestuia, la nivel de comună au fost date, până acum, peste 3.000 de titluri de proprietate, adică 93 la sută dintre cei care au solicitat titluri, au primit. Au mai rămas procese verbale neonorate, însă nu sunt probleme cu ele. De precizat că Legea nr. 165 a fost modificată la presiunea Uniunii Europene şi prevede ca toţi cetăţenii care au cereri de retrocedare nesoluţionate să primească despăgubiri în natură sau echivalentul în bani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

9 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago