Categories: Sport

O repriză, la putere, alta, la podea

Handbalistele de la CSM Cetate Deva au plătit încă o dată tribut incapacităţii de a menţine acelaşi ritm de joc şi aceeaşi concentrare pe tot parcursul unei partide. Trupa antrenată de Gligore Czari a făcut o primă repriză bună în meciul din deplasare cu HCM Roman, reuşind să conducă cu scorul de 15-14 la pauză, dar apoi s-a „sufocat” în repriza secundă şi a fost învinsă cu 30-26. Cetate a ajuns astfel la al treilea eşec la rând în actualul sezon al Ligii Naţionale feminine, după înfrângerile cu Corona Braşov şi HCM Baia Mare. Formaţia patronată de Marian Muntean a rămas astfel pe locul 10 (din 14) cu numai trei puncte din 12 posibile şi va disputa următoarea partidă joi, 18 septembrie, pe teren propriu, cu HCM Rm. Vâlcea.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

4 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

4 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o zi ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o zi ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago