Categories: ActualitateComunitate

O rememorare și un arc peste timp

În fiecare an Salonul Hunedorean al Cărții, organizat de Biblioteca Jude­țeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, ne dă ocazia să ne întâlnim cu personalități de marcă ale vieții noastre culturale, științifice, politice, personalități care răspund invitației lansate de biblioteca județeană de a ne fi oaspeți.
La fel s-au petrecut lucrurile în acest an, la cea de-a XXIV-a ediție a Salonului, unde l-am avut oaspete pe distinsul scriitor și om politic Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România care, cu acest prilej, și-a lansat la Deva volumul Dublu autoportret, apă­rut la Editura Polirom în anul 2024.

Funcții de conducere
Personalitate bine cunoscută a vieții politice și culturale din România ultimilor 30 de ani, absolvent al Academiei de Stu­dii Economice și al Facultății de Ma­tematică din București, Varujan Vos­ga­nian a deținut importante funcții în con­ducerea statului (deputat, senator, minis­tru al Economiei și Finanțelor), în pa­ralel cu o prezență constantă în pei­sajul literar românesc. Pe lângă afir­ma­rea sa ca poet, a publicat nuvele și ro­mane care s-au bucurat de succes, în mod deosebit Cartea şoaptelor care a fost distins cu numeroase premii națio­nale și internaționale și a fost nomi­na­lizat pentru cea mai bună traducere a anului în Statele Unite, Spania şi Ger­mania. Cartea a fost tradusă în peste 15 limbi și a fost desemnată în anul 2015, prin proiectul Worldwide Reading, car­tea simbol pentru condamnarea crimei de genocid.
Iubitorilor de carte și celor care sunt la curent cu evoluția vieții politice din România ultimilor trei decenii nu le este deloc străină personalitatea domnului Varujan Vosganian. Este un scriitor de incontestabil talent care, ca președinte al Uniunii Scriitorilor din România, și-a pro­pus implicarea în alcătuirea unei stra­tegii culturale pe care o socotește „pri­o­ritară în România de azi, în care polemi­cile legate de identitatea naţională şi locul nostru în Europa sunt atât de a­prinse” (cum declară Domnia-sa într-un interviu). Noi, ca instituție de cultură ce ocupă un loc important în viața județului Hunedoara, suntem alături de Domnia-sa în acest demers atât de necesar și de benefic vieții culturale din România.
Cartea purtând titlul Dublu auto­por­tret este un arc peste timp, o reme­mo­rare a unor momente din dramatica zi de 21 decembrie 1989, zi în care eve­ni­mentele erau încă incerte, tulburi, auto­rul fiind participant nemijlocit la tot ce s-a întâmplat în acea zi în ipostază de pro­ta­gonist, cum însuși mărturisește. Peste protagonistul de atunci au trecut trei decenii, sunt două persoane care alcă­tuiesc acel „dublu autoportret” ce dă titlul cărții. Lectura ei pune pe gânduri, dă naștere la întrebări, deschide multe căi de discuție, acestea fiind tot atâtea motive de a citi această carte scrisă cu un deosebit talent. Titlul volumului este inspirat din tabloul David cu capul lui Goliat al lui Caravaggio, aflat și pe co­perta cărții, tablou a cărui simbolistică autorul o explică și prezintă cititorului o interpretare sui generis a portretelor lui David și Goliat, cheia în care ar trebui citită această carte-confesiune: „ima­gi­nea mea în fața morții, în noaptea de douăzeci și unu decembrie, și imaginea mea de acum, un dublu autoportret. Și presimt că la Judecata de Apoi, când nu mai e putință de îndreptare, sentința care mă așteaptă e cea pe care o înfă­țișează pictura lui Caravaggio”. Este o carte care, cu siguranță, va afla ecou în mintea și inima cititorilor, a acelor cititori care știu să aprecieze așa cum se cuvinte un talent literar incontestabil.
Publicul prezent la lansare a fost do­vada clară a faptului că iubitorii de lec­tură au dorit să cunoască pe unul dintre cei mai apreciați intelectuali ai României.
La final, președintele Uniunii Scrii­torilor din România, Varujan Vosganian, a oferit autografe pe volumul lansat în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții.

Ioan Sebastian Bara,
manager

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…

14 ore ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

22 de ore ago

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…

23 de ore ago

ÎNCEPÂND DE MÂINE, 13 IUNIE 2026, INTRĂ ÎN VIGOARE NOILE PREVEDERI PRIVIND SANCȚIONAREA FAPTELOR CARE TULBURĂ ORDINEA ȘI LINIȘTEA PUBLICĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…

23 de ore ago

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

o zi ago

TELEFON MOBIL SUSTRAS ÎN STAȚIA CFR PETROȘANI. CEL BĂNUIT DE COMITEREA FAPTEI, IDENTIFICAT ȘI REȚINUT ÎN ACEEAȘI ZI DE POLIȚIȘTI

Operativitatea polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Petroșani a condus la identificarea și…

o zi ago