Categories: Comunitate

Întâlnire peste timp la biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, a organizat în ziua de 5 iunie 2019, la Sala de Lectură a instituţiei, un eveniment cultural deosebit: lansarea romanului „Pământul tuturor faptelor”, operă postumă a regretatului scriitor Valeriu Bârgău, şi a cărţii „Interviuri fără frontiere”, a cărei autoare este poeta şi editoarea Mariana Pândaru Bârgău. Ambele cărţi au văzut lumina tiparului la Editura Călăuza v.b din Deva, editură înfiinţată de soţii Valeriu Bârgău şi Mariana Pândaru.

Valeriu Bârgău a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori hunedoreni, apreciat de întreaga comunitate literară din România pentru creaţia sa poetică, pentru cărţile de reportaje, pentru activitatea gazetărească etc. A fost o personalitate care şi-a pus amprenta pe viaţa culturală a judeţului Hunedoara atât înainte, cât şi după 1989. A avut-o alături pe poeta Mariana Pândaru, cei doi soţi fiind adevăraţi animatori ai vieţii literare din judeţul Hunedoara. În timpul vieţii, Valeriu Bârgău a publicat 14 volume de poezie, proză şi interviuri, iar postum i-au apărut şapte volume, prin grija poetei Mariana Pândaru, inclusiv volumul lansat acum. De asemenea, a scris peste 2.000 de articole, cronici literare, recenzii, critică şi istorie literară, articole de întâmpinare literară.
Memoria lui Valeriu Bârgău, plecat mult prea devreme dintre noi, este păstrată de poeta Mariana Pândaru, precum şi de toţi cei care au avut prilejul să-l cunoască şi să-i fie aproape.
Romanul „Pământul tuturor faptelor” este cel de-al treilea roman scris de Valeriu Bârgău, după „Utopia profesorului Dunca” (în colaborare cu Neculai Chirica), în 1986, şi „Semne particulare”, în 1988. Printre manuscrisele rămase de la Valeriu Bârgău, soţia sa a mai descoperit alte cinci romane pe care va încerca să le publice în viitor.
Pe Valeriu Bârgău îl vom afla şi în cea de-a doua carte lansată, „Interviuri fără frontiere” a cărei autoare este poeta şi editoarea Mariana Pândaru. Dintre cele peste 70 de interviuri din carte realizate, de-a lungul timpului, de către autoare cu personalităţi de marcă din diferite domenii, unul dintre primele este cel luat tânărului pe atunci Valeriu Bârgău, în anul 1980.
Stăpânind perfect arta dialogului, tehnica interviului, Mariana Pândaru ne face cunoştinţă cu nume ilustre ale literaturii, artei, politicii etc. Cu ajutorul ei, pătrundem în intimitatea gândurilor unor personalităţi precum Mircea Ciobanu, Mircea Sântimbreanu, Monica Lovinescu, Doina Uricariu, Liviu Ioan Stoiciu, Ioan şi Eugen Evu, Ion Cârjoi, Ioan Şeu, Mircea Bâtcă etc., ca să numesc doar o mică parte din pleiada de figuri ilustre care şi-au deschis sufletul în faţa Marianei Pândaru.
A fost un eveniment emoţionant, o retrăire a timpului în care scriitorul Valeriu Bârgău era printre noi, iar acum, prin grija şi afecţiunea poetei Mariana Pândaru, am avut puternica impresie că nu ne-a părăsit niciodată.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Deva

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Magie și culoare la DAS Hunedoara: Copiii de la Centrul Interactiv au celebrat toamna printr-un carnaval memorabil

Direcția de Asistență Socială (DAS) Hunedoara a transformat o zi obiș­nu­i­tă de toamnă într-o sărbătoare…

3 minute ago

Succes internațional de răsunet: Biblioteca Județeană din Deva aderă la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii

Biblioteca Județeană „Ovid Den­su­sianu” Hunedoara - Deva a marcat o performanță istorică pentru cultura românească,…

4 minute ago

Contracte de salubrizare semnate în comuna Lelese, în perioada 9-11 noiembrie 2026

Magdalena Șerban Pentru a simplifica la maximum întreaga procedură administrativă privind noua contractare a serviciului…

6 minute ago

Brad: facturi mai mici și confort sporit. Blocurile de pe strada Aleea Privighetorilor și Bulevardul Republicii se modernizează

Magdalena Șerban Municipiul Brad face un pas im­por­tant spre moder­nizare și suste­na­bi­li­tate prin lucrările de…

6 minute ago

Radiografia celor mai solicitate specialități medicale de la Spitalul județean din Deva

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva re­prezintă coloana vertebrală a sis­te­mului de sănătate din…

10 minute ago