Categories: Actualitate

O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a fost grav rănită în urma a două accidente rutiere grave, care s-au produs seara trecută și azi dimineață, în județul Hunedoara.

În această dimineață, echipaje ale Detașamentului de pompieri din Hunedoara au intervenit la un accident în urma căruia a fost implicat un autoturism care s-a izbit de un cap de pod, în localitatea Bretea Strei. La locul producerii situației de urgență a fost direcționat și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea pompierilor, conducătorul auto, aruncat din autoturism în urma impactului puternic, era în stare gravă și inconștient, astfel că echipajele medicale au început de urgență manevrele de resuscitare. Din nefericire, acestea nu au avut niciun rezultat, fiind declarat decesul bărbatului în vârstă de 74 de ani.

 

Seara trecută, pe Autostrada A1, la km. 366, între localitățile Orăștie și Sebeș, s-a produs un accident rutier în urma coliziunii dintre un autoturism și remorca unui camion, ambele aflându-se pe aceeași direcție de mers.
La locul impactului au fost direcționate de urgență echipaje de pompieri de la Detașamentului Orăștie, dar și o ambulanță SAJ.
În eveniment au fost implicați cei doi conducători auto, aflați singuri în autovehicule. La sosirea salvatorilor, șoferul autoturismului care a intrat în remorcă era încarcerat și în stare de inconștiență.
După acordarea îngrijirilor medicale, echipajul SAJ a transportat persoana rănită, la UPU Alba Iulia, pentru asistență medicală de specialitate. Conducătorul auto al camionului cu remorcă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

2 ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

2 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

2 ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

2 ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

2 ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

2 ore ago