Categories: ComunitateFlash

O nouă serie de bilete de tratament pentru pensionarii hunedoreni

Magdalena Şerban

Pensionarii hunedoreni care vor să se trateze în staţiunile balneo-climaterice din ţară au undă verde la biletele de tratament. Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, în seria din 10 iulie, sunt disponibile peste 300 de bilete, în diferite staţiuni din ţară.
„Prima tranşă este din 10 iulie, urmată de cea din 28 iulie, respectiv 15 august, adică din 18 în 18 zile, până la finele lunii noiembrie. Pentru seria din 10 iulie, sunt 341 de bilete. Oficial, pentru acest an, avem alocate 4.100 de locuri, însă întotdeauna se cer suplimentări. Sunt vizate cam toate staţiunile din ţară, cu precădere Herculane, Felix, Covasna, Olăneşti, Călimăneşti, Căciulata, Amara şi, bineînţeles, litoralul. Există cerere şi pentru judeţ, în staţiunea Geoagiu-Băi”, a precizat Ilie Toma (foto), directorul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara.
Referitor la sistemul de atribuire şi departajare a pensionarilor înscrişi, directorul spune că primesc un punctaj mai mare cei care nu au beneficiat de un astfel de bilet în ultimii doi ani şi au o pensie mică. Definitorie este şi categoria de pensie de care beneficiază. „Dacă nu sunt ridicate biletele cu cinci zile înainte, nu suntem obligaţi să le mai ţinem, ci le putem da următorului de pe listă. Înştiinţarea se face prin afişaj la sediul Casei de Pensii şi chiar telefonic”, mai afirmă Ilie Toma. Reamintim că începând din acest an, cei care doresc să ajungă în staţiunile balneare din ţară vor trebui să achite 50 la sută din cuantumul brut al pensiei, şi nu din cel net, ca şi până acum. Mai mult, pensionarii care lucrează cu contract de muncă vor trebui să plătească şi 50 la sută din cuantumul brut al salariului pe care îl câştigă la locul de muncă.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

9 minute ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

11 minute ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

16 minute ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

19 ore ago