O nouă premieră la Teatrul de Artă Deva, “Oscar şi tanti Roz”

Roxana Olşanschi

Teatrul de Artă Deva vă invită la cea de a 7-a premieră din acest an, spectacolul eveniment „Oscar şi tanti Roz„ după Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Mihai Panaitescu. Pre­miera va avea loc în data de 18 iunie, ora 19.

Nu poate să le asigure o siguranţă
„După 5 ani de la prima premieră a Teatrului de Artă Deva cu spectacolul „Oscar şi tanti Roz„ m-am decis să refac acest proiect din mai multe considerente. Din distribuţia iniţială a mai rămas doar tanti Roz (Roxana Olşanschi) pentru că tinerii actori din distribuţia iniţială au ales să plece, deoarece teatrul devean nefiind un teatru de repertoriu, nu poate să le ofere pe termen lung siguranţă. Acest spectacol aduce atâta emoţie şi am considerat că acest lucru nu trebuie pierdut , mai ales că pubicul a fost foarte încântat la aflarea veştii că refacem spectacolul. Acum 5 ani, spectacolul nostru a fost foarte apreciat la Festivalul de Teatru de la Reşita de dramaturgul Matei Visniec care şi-a exprimat dorinţa ca Teatrul de Artă Deva să participe ca invitat de onoare la festivalul de la Suceava organizat de Teatrul „Matei Visniec„. Cu ocazia vizionării spectacolului nostru, Matei Visniec a declarat că îi va scrie personal autorului Eric Emmanuel Schmitt pentru a-i relata despre producţia noastră despre care a declarat că este „cea mai bună punere în scenă a acestui text„ lucru care ne onorează şi am considerat oportun să refacem proiectul. Este spectacolul meu de suflet şi de aceea venim din nou în faţa publicului cu această poveste a unui copil nedreptăţit de soartă, care stă de vorbă cu Dumnezeu. Poate această poveste există în fiecare dintre noi, oricine poate fi un Oscar, dar cu un dram de noroc în plus. Combinaţia de fra­gi­litate şi forţă, de tandreţe şi iubire necondiţionată care de la început te cucereşte, îţi transmite o stare de sinceritate şi puritate. Alături de Tanti Roz pe post de ghid, Oscar parcurge, printre râ­sete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârs­telor şi experimentelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi goale ale unui spital. Spectacolul este până la urmă o….transfuzie de umanitate şi o lecţie de viaţă pe care un copil de 10 ani o dă adulţilor. Un spec­tacol pe care, dacă îl vezi, nu îl mai uiţi niciodată”, spune Mihai Panaitescu, regizorul piesei şi ma­nagerul teatrului devean.

Mai puternic ca noi
„Când eram copii, cu toţii ne doream să fim mari, să creştem repede, să fim adulţi, să fim ca mama şi ca tata. Ne puneam tocuri, ne dădeam cu ruj, conduceam maşini imaginare şi ne făceam case sub masă. La fel ca fiecare din noi, Oscar işi doreşte să fie mare, să acu­muleze experienţe, să trăiască. Totul e o joacă. Diferenţa dintre noi şi Oscar este că el ştie exact ziua în care va muri, aşa că pentru el, orice sărut, orice îmbrăţişare, orice ninsoare şi oricare „te iubesc”, este ultimul. Mă-ntreb câţi din noi, cei care ne-am dorit să creş­tem atât de repede, am putea să ne mai bucurăm de lucrurile astea atât de simple, ştiind că nu vom mai avea şansa să le facem „pe bune”. Prea pu­ţini, cred. De asta, Oscar e diferit de noi. El e mai puternic. Mult mai puternic. Mult mai luminos. E super tare Oscar!„ – Caliţa Nantu ( Oscar)

Să spunem azi te iubesc
„Ne pregătim pentru „Oscar şi tanti Roz”, un spectacol pentru inimi şi suflete. Prea mult timp ne ia până spunem lucrurilor pe nume…. Prea mult timp pierdem, alergând după…. mâine! Azi e aici! De ce nu azi?
Tu ce ai face dacă ai afla că mai ai de trăit 12 zile?
„Ce ar fi dacă ai trăi fiecare zi ca şi cum ar fi 10 ani? 10 ani azi, 10 ani mâine şi uite aşa, în 12 zile, ai să trăieşti 120 de ani ! Tu îţi dai seama ce viaţă?” Chiar aşa .. ce ar fi dacă am spune azi ” te iubesc”, „iartă-mă„, „mulţumesc„ sau ne-am bucura de fiecare zi ca şi cum nu ar mai exista mâine?!
Încearcă şi tu.
Noi vă aşteptăm la teatru, să vă dăm în dar inimile şi sufletele noastre. Din nou”. – Roxana Olşanschi ( tanti Roz).
„Povestea lui Oscar m-a emoţionat din prima clipă. Inocenţa copilăriei, bucuria de a trăi, iu­birea… Sper taaaree mult ca acest spectacol să fie privit şi simţit de cât mai multe suflete. Vă aşteptăm la teatru!„ – Anette Marka (Peggy Blue).
„Un spectacol despre credinţă, iubire, acceptare :„…se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă-am fi nemuritori. Noi suntem Oscar, doar că, poate, un pic mai norocoşi„.- Ioana Cojo­cărescu ( Popcorn).
„Alături de Oscar şi Tanti Roz am parcurs printre lacrimi şi râsete, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane. Un spectacol în care dragostea, inocenţa şi credinţa se regăsesc la apusul unei vieţi.„- Sergiu Cornelius –Dr.Dusseldorf

Distribuţia:
Caliţa Nantu- Oscar
Roxana Olşanschi- tanti Roz
Anette Marka- Peggy Blue
Ioana Cojocărescu- Popcorn
Andreea Pascu -Brigitte
Sergiu Cornelius- dr,Dusseldorf

Un spectacol de Mihai Panaitescu

Preţ bilet 30 lei/15 lei (pensionari, elevi, stu­denţi). Locuri limitate! Accesul spectatorilor în sala de spectacole va fi permis doar cu mască de protecţie, după dezinfectarea mâinilor şi termoscanare.
Rezervări la nr. de telefon 0787 259 420 sau 0787 287 113

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Anunță cârcotașii că un personaj negativ din zonă se duce pe la primari și îi…

19 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a investit în echipa de fotbal Corvinul Hunedoara…

19 ore ago

Bulina neagră

C.H., acuzat de pornografie infantilă Pentru că este acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor…

19 ore ago

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad,…

19 ore ago

Erbicide expirate – vândute agricultorilor din Țara Hațegului

Chimicalele folosite în combaterea dăunătorilor vândute de o firmă din Păclișa erau ieșite din termenul…

19 ore ago