Categories: Comunitate

O nouă investiţie se inaugurează la Pui

Magdalena Şerban

Mâine, la Pui, vor fi inaugurate lucrările de extindere şi dotare realizate la căminul cultural din localitate.  

În regie proprie
„Lucrările au început la sfârşitul lunii septembrie 2012 şi au însemnat construirea unei anexe la lăcaşul cultural existent, deoarece nu erau grupuri sanitare, iar dotările esenţiale lipseau şi ele. Am considerat oportună această investiţie şi am demarat-o din bugetul local. Astă-iarnă, ne-am chinuit puţin cu frigul, dar cu ajutorul oamenilor de la primărie, adică cu forţe proprii şi parţial cu unu-doi specialişti care ne-au sprijinit cu anumite lucrări pe care ai noştri nu le stăpâneau, am reuşit să realizăm această clădire, care, din punctul meu de vedere, este binevenită. E compusă dintr-o sală de şedinţe destinată întrunirilor de Consiliu Local, deoarece sala  actuală este prea mică, grupuri sanitare, bucătărie cu săli frigorifice, încălzire centrală, cameră pentru centrala termică, sobă, aragaz profesional, hote, mese din inox, totul aşa cum trebuie”, arată Victor Stoica (foto), primarul comunei Pui.

Costurile au fost reduse la mai mult de jumătate
„Deşi anexa construită a fost estimată de proiectant la 8,5 milioane de lei, am ajuns cu ea la peste 3,5 milioane de lei, făcând-o în regie proprie şi cu materiale cumpărate de la agenţii economici din comună. Am vrut ca banii să rămână în comună. Acum, vrem să ne concentrăm pe partea din faţă a căminului, pentru că aici este şi un hol foarte mare. Vrem să-l modernizăm, pentru că a rămas neschimbat, de pe vremuri, iar pentru că deţinem deja bucătărie nouă, nu mai corespunde în vechea formulă de construcţie. Mai avem apoi de modernizat exteriorul, scările, ar mai fi de reabilitat şi acoperişul, iar aşa vom încheia acest capitol de investiţie. Ne-ar mai trebui, estimativ undeva la patru-cinci milioane de lei, pentru toate cele enumerate”, a precizat edilul-şef din Pui. Tot acesta consideră că pentru a străluci cu adevărat, căminul din Pui mai are totuşi nevoie de câte ceva. „Avem veselă, dar necesită completare, pentru că din 2002, de când am achiziţionat-o, bineînţeles că s-a mai spart şi de asemenea, mai sunt necesare mese şi bănci. Capacitatea căminului este de 500-600 de locuri pentru un spectacol, iar pentru nunţi sau alte manifestări de gen, pot participa 350-400 de persoane. Mai vreau să menţionez că în acest an, avem în plan şi reabilitarea căminelor culturale din satele Râu Bărbat şi Fizeşti, dar trebuie să alegem: fie continuăm cu modernizarea completă a căminului cultural din Pui, fie ne apucăm de cele două. O să discutăm în şedinţa de Consiliu Local, ca să luăm o decizie“, a mai arătat primarul comunei Pui.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

o zi ago