Nota 10 merge la Pui

Magdalena Şerban

Comună întinsă, Puiul începe să aibă tot mai multe facilităţi şi servicii ca la oraş. Aici, nu numai darurile Moşului sunt mari, ci şi responsabilităţile de zi cu zi.

Inaugurare de dispensar
Contrar celor ce se întâmplă în sistemul medical din ţară, la Pui s-a inaugurat în urmă cu câteva zile un dispensar modern. Aici muncesc doi medici generalişti şi se aşteaptă sosirea unui stomatolog. „Am repus în funcţiune dispensarul, după ce acesta, într-un timp foarte scurt (o lună şi jumătate), a beneficiat de lucrări de modernizare, schimbare acoperiş, noi tencuieli şi zugrăveli, izolare termică a clădirii, geamuri şi uşi noi, precum şi de o extindere. Astfel, au mai fost amenajate un cabinet de stomatologie, grupuri sociale şi un spaţiu destinat centralei termice. Totul a fost făcut pe cheltuială locală (peste 150.000 de lei), urmând ca lucrările de exterior să fie realizate anul următor. Cred că atât medicii dispensarului, cât şi pacienţii, vor fi mulţumiţi. Este foarte important acest aspect, pentru că aici vin să se trateze bolnavi din întreaga comună”, a precizat Victor Stoica, primarul din Pui.

Un 2011 cu realizări…
Privind în urmă, anul ce se apropie de final nu poate fi considerat chiar rău de către edilii comunei Pui. Poate că banii nu au fost întotdeauna suficienţi şi grijile nu tocmai mici, dar rezultatele contează. ”Am reuşit să asfaltăm 1,5 kilometri din drumul comunal Galaţi-Fizeşti, cu bani de la bugetul local, doi kilometri în satul Federi, am  reparat podul de la Băieşti şi am început lucrările de regularizare a pârâului Ohaba–Ponor. De asemenea, am ajutat şi bisericile din comună în ceea ce priveşte lucrările de reabilitare, cu peste 1.000.000 de lei. Suntem în curs de achiziţionare a unui utilaj pentru deszăpezire, ca să nu avem probleme, în această iarnă. Apoi, proiectul de alimentare cu apă a satelor Şerel, Ruşor şi Băieşti este în execuţie, lucrările urmând să fie finalizate în funcţie de alocările bugetare (fonduri obţinute pe Ordonanţa 7). Tot în execuţie se află şi reţeaua de canalizare din centrul de comună, iar pe fonduri de mediu, s-au aprobat proiectele privind alimentarea cu apă a satului Ponor şi extinderea reţelei de canalizare în satul Băieşti. În Şerel, mai avem în lucru modernizarea a 2,5 kilometri din drumul principal (asfaltare, îndiguiri şi amenajare de gabioane). Pe Măsura 125 A (drumuri agricole – valoare 1.000.000 de euro), s-a semnat contractul de finanţare, iar pe la începutul anului viitor, sperăm să ne apucăm de lucru”, a adăugat Victor Stoica, edilul şef al comunei Pui.

… şi 2012 cu planificări
“Pentru la anul, ne-am propus să terminăm baza sportivă. Tot la anul, vrem să începem din bugetul propriu, modernizarea căminului cultural din Pui. Mai avem depus pe fonduri de mediu, un proiect pentru încălzirea primăriei, a căminului cultural şi a sălii de sport din Pui, având la bază surse de căldură alternativă (panouri solare). Nu ştiu dacă în judeţ mai există la ora actuală un program complex ca acesta. Cred că va fi o noutate, ceea ce mă face să-mi pun speranţe în reuşita lui”, a declarat primarul din Pui.

Balul de Sfântul Ion
După atâta muncă, vin şi bucuriile. ”Pe 22 decembrie, vom organiza o serbare a celor mici, în cadrul căreia copiii din Pui vor primi cadouri.  Elevii din celelalte sate vor trebui să aştepte sosirea Moşului la şcoală. În total, vor fi oferite 550 de cadouri. Nu i-am uitat nici pe vârstnicii de la Centrul din Râu Bărbat, iar 400 de familii nevoiaşe din comună vor primi tichete valorice în valoare de 50 de lei fiecare. De asemenea, organizăm de sărbătorile de iarnă, un concert cu colinde, iar de Sfântul Ion, va fi prima ediţie a Balului celor pe care-i cheamă Ion, la noi în comună fiind foarte mulţi locuitori care poartă acest nume”, a spus Victor Stoica.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.