Categories: Actualitate

O nouă investiţie destinată tinerilor, în curs de finalizare, la Hunedoara

Natalia Bumbac

Blocul de locuinţe care se construieşte în municipiul Hunedoara, de pe strada Al. Vlahuţă, prin programul Agenţiei Naţionale de Locuinţe (ANL), va fi finalizat la începutul verii lui 2018. Termenul a fost stabilit ieri, în urma vizitei în teren a directorului ANL, Andrei Cosmin Ţurcanu şi a primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto mic).

„Constructorul lucrează impecabil”
„Cu ocazia vizitei în teren a directorului ANL, am stabilit câteva lucruri importante. Anul viitor, în luna mai, vrem să fie terminat blocul şi am primit asigurări de la constructor că termenul va fi respectat. În total vor fi 80 de unităţi locative. Tot acum, am cerut schimbarea soluţiei privind sistemul de încălzire care în momentul de faţă este prevăzut cu o centrală termică unică. Am cerut centrale termice individuale, pentru fiecare apartament. Au promis că vor analiza această cerere. În privinţa şantierului, pot spune că am remarcat un constructor serios, care lucrează impecabil. Nu există mizerie pe drumurile publice de la camioanele care aduc materiale şi are şantierul împrejmuit şi păzit”, a apreciat edilul Hunedoarei.
Clădirea nou-construită va avea subsol, parter, plus trei etaje şi mansardă şi va fi împărţită în 80 de apartamente. Proiectul este unul mai vechi, demarat în 2006, atunci când Consiliul local Hunedoara a pus la dispoziţia ANL terenul pe care urma să fie construit blocul. În 2009 au început lucrările efective, care au fost blocate, deoarece constructorul intrase în faliment. Mai mult de atât, administraţia publică a municipiului a fost nevoită să facă lucrări suplimentare de consolidare a terenului, construind un zid din beton în jurul viitorului imobil pentru a împiedica alunecările de teren. În 2011, lucrările au fost reluate de o altă firmă, dar au încetat brusc. Şantierul blocului a fost abandonat mai mulţi ani. Abia în 2016, în urma demersurilor făcute de primarul Bobouţanu, lucrările au fost reluate în forţă. Valoarea totală a investiţiei este de circa 17 milioane de lei, din care 1,7 milioane de lei din bugetul local. Lucrările sunt executate de către asocierea de firme Marcons SRL, în calitate de lider şi Ardealul OAS SRL. În prezent, la Primăria municipiului Hunedoara sunt depuse 58 de cereri de locuinţe pentru tineri.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • normar pentru copii de politai judecatori si doctori pentru noi oamenii de rand corturi domnule primar e asa sau nu....

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

14 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

14 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

14 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

14 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

14 ore ago