Categories: Sport

O nouă generaţie de antrenori în judeţ

Ciprian Marinuţ

Opt candidaţi din judeţul Hunedoara au promovat examenul care a pus punct cursului pentru acordarea „Licenţei C – UEFA” organizat de Comisia Tehnică a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara. Testarea a avut loc luni, 15 septembrie, la Petroşani, şi a fost supervizată de preşedintele Comisiei Tehnice a AJF Hunedoara, Ionuţ Stelescu, şi de antrenorul federal, Ioan Petcu. Cei mai noi antrenori din judeţ au dreptul de a conduce de pe banca tehnică echipe de seniori din ligile patru şi cinci, precum şi formaţii de juniori.

Probe practice şi teoretice
Dintre cei nouă absolvenţi ai cursului pentru „Licenţa C UEFA”, desfăşurat în anii 2013-2014, opt s-au prezentat la examenul final, unde au susţinut probe practice şi teoretice pentru a promova. La proba practică, cursanţii au primit, prin tragere la sorţi, diverse teme ale antrenamentului în jocul de fotbal şi li s-a cerut să le conducă la grupele de copii şi juniori ale clubului Universitatea Petroşani. Apoi, la examenul scris, celor opt cursanţi li s-au verificat cunoştinţele teoretice necesare pentru obţinerea „Licenţei C-UEFA”. „Toţi cei opt cursanţi prezenţi la examen au reuşit să promoveze testarea cu note peste şapte, iar al nouălea, care a lipsit, fiind plecat din ţară, a făcut o cerere pentru amânarea examenului. Sper ca aceşti noi antrenori să contribuie, prin cunoştinţele acumulate la acest curs, la îmbunătăţirea performanţelor fotbalului hunedorean. E nevoie de noi idei şi multă pasiune pentru această meserie, pentru ca fotbalul hunedorean să revină la nivelul de performanţă din trecut”, a spus Ionuţ Stelescu, preşedintele Comisiei Tehnice din cadrul AJF Hunedoara, cel care a fost directorul cursului. „Examinarea s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii, cu respectarea prevederilor impuse de Federaţia Română de Fotbal. Le doresc mult succes noilor antrenori în dificila meserie pe care şi-au ales-o”, a punctat şi fostul internaţional al Corvinului, Ioan Petcu, actual antrenor federal.

Cer AJF-ului respectarea regulamentului
Ionuţ Stelescu, preşedintele Comisiei Tehnice din cadrul AJF Hunedoara, a afirmat că va cere Asociaţiei Judeţene de Fotbal sprijin pentru promovarea acestor noi antrenori prin respectarea regulamentelor în vigoare. „Voi insista la conducerea AJF Hunedoara să respecte regulamentele de organizare a activităţii fotbalistice şi să nu mai închidă ochii faţă de cluburile care nu au antrenori calificaţi. Nu e normal să se accepte ca unele echipe să fie dirijate de pe banca tehnică de persoane care nu deţin calificarea minimă impusă de FRF. În cazul în care AJF va impune aceste reguli, atunci aceşti noi antrenori vor avea şanse mai mari de a-şi găsi echipe şi a-şi pune în practică noile cunoştinţe”, a spus Ionuţ Stelescu.

Mesagerul Hunedorean