Comunitate

O nouă donaţie de la ArcelorMittal către spitalul din Hunedoara

Magdalena Şerban

ArcelorMittal continuă seria donaţiilor făcute Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, de curând oferind sprijin pentru compartimentul Urologie din cadrul secţiei de Chirurgie, prin achiziţionarea de instrumentar chirurgical. Sponsorizarea este în valoare de peste 21.000 de lei.
„Ţinând cont de faptul că instrumentarul medical era învechit, necesarul de instrumentar nou era unul foarte mare. De altfel, am mai fost ajutaţi şi în trecut de către ArcelorMittal, ultima sponsorizare fiind primită în luna mai 2018 şi constând într-un aparat pentru vizualizarea venelor prin proiecţia pe piele a imaginii, destinat secţiei de Pediatrie. Aş vrea să aduc mulţumiri conducerii companiei pentru întreaga implicare arătată de-a lungul anilor în sprijinirea sistemului sanitar local, prin donarea de echipamente de ultimă generaţie, care sporesc calitatea serviciilor medicale destinate comunităţii hunedorene”, a afirmat Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara.
Compartimentul Urologie dispune de 10 paturi, iar întreaga secţie de Chirurgie numără 52 de paturi, organizate în 25 de saloane. Mai trebuie amintit că atât ArcelorMittal Hunedoara, cât şi SEWS-R Deva donează în mod constant aparatură performantă spitalului hunedorean. Motivul principal care stă la baza unor astfel de demersuri este faptul că foarte mulţi angajaţi ai celor două societăţi provin din municipiu, fiind trataţi de unitatea sanitară de aici.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

ANUNŢ

LICHIDATOR judiciar solicită oferte pentru asigurarea serviciilor de pază a patrimoniului societăţii CORVIN FOTOVOLTAIC S.R.L.,…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

22 de ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

22 de ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

22 de ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

22 de ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

22 de ore ago