Categories: Sport

O nouă demonstraţie de forţă! Corvinul, şase goluri în poarta ocupantei locului doi

Claudiu Sav

Corviniştii au oferit una dintre cele mai bune prestaţii ale sezonului, la ul­tima reprezentaţie în faţa propriilor fani, din play-off. O penultimă repetiţie îna­intea barajului cu Gloria Bistriţa, în­cheiată cu un succes fără dubii: 6-0 cu Unirea Ungheni, cealaltă formaţie din seria a noua care va juca în primul baraj.

Doar o echipă pe teren!
„A good day at the office!” – aşa spun englezii, după o zi bună la birou. Aşa a fost şi pentru Chindriş şi compania în duelul cu ocupanta locului secund în serie, Unirea Ungheni.
„Corbii albaştri” n-au dat nici o şansă vizitatoarei din Mureş, pe care au do­minat-o autoritar, din primul până în ultimul minut, oaspeţii nereuşind să cadreze nici un şut pe spaţiul porţii apărate de Ştefan Lefter! Deschiderea de scor a venit după 18 minute, de la Bradu, care a înscris, cu mult calm, din interiorul careului, după o fază creată, în întregime, în flancul drept, de Flavius Iacob. 2-0 s-a făcut după alte zece minute, când Coman a profitat de o greşeală imensă a lui Bucur – care a „bâlbâit” o minge în marginea careului. Repriza s-a încheiat cu un şut puţin pes­te a lui Alexandru Neacşa (44), dar cu o singură echipă pe teren!

Poftă mare de gol
Startul actului secund a fost unul de coşmar pentru trupa lui Flavius Sabău, care, deşi a făcut patru (!) modificări la pauză, a primit trei „lovituri” în doar două minute. Mai întâi, Marius Lupu a făcut 3-0, din a doua „încercare”, după ce nou-intratul Feier îi blocase lovitura de cap – venită după o centrare excelentă a lui Pîrvulescu. 60 de secunde mai târziu, Corvinul a făcut 4-0, după un şut în cros al lui Chindriş, din careu, fază la care oaspeţii l-au pierdut şi pe Ndiesse, accidentat la gleznă! Iureşul amfitrionilor a continuat, iar Coman a bifat „dubla” şi, totodată, al 21-lea gol stagional, după o recuperare şi o pasă venite de la Curtean (63), din zona mediană. Tabela a închis-o neobositul Nicolae Pîrvulescu, cu un şut frumos, cu efect, în colţul lung, după o minge venită de la nou-intratul Mar – fază la care defensiva oaspeţilor a fost depăşită extrem de uşor (70). Finalul de meci a curs tot spre poarta lui Feier, cu alb-albaştrii periculoşi în flancuri, acolo unde şi-a făcut apariţia şi Sebastian Lupuşor, aruncat în luptă în ultimele zece minute de Florin Maxim. S-a încheiat 6-0 pentru Corvinul, care mai are de disputat 90 de minute din play-off, vinerea viitoa­re, la Cugir, pentru ca după aceea să intre în „febra” dublei manşe cu Gloria Bistriţa. Prima partidă va avea loc, miercuri, 24 mai, în deplasare, de la ora 18:00. Returul este programat la doar trei zile distanţă, sâmbătă, 27 mai, pe arena „Michael Klein”, de la ora 17:30!
„O victorie importantă pentru că meciurile de baraj bat la uşă, iar mo­toa­rele noastre trebuie turate pentru acea primă dublă. Cred că astăzi a fost doar o echipă pe teren, am arătat de ce am dominat această serie şi am arătat că nivelul nostru de concentrare este op­tim. Am arătat agresivitate, poftă de joc şi n-am lăsat loc de interpretare… n-au avut niciun şut spre poartă, iar asta spu­ne multe. Toţi suntem foarte motivaţi pentru meciurile de baraj, cred că am arătat asta de ceva vreme, în meciul acesta n-am făcut decât să întărim aceas­tă idee”, a declarat Marius Chindriş, căpitanul hunedorenilor.

Corvinul 1921 Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Iacob, Pop (72, A. Vlad), Elton, Neacşa – Lupu (79, Hergheligiu), Chindriş (cpt.), Bradu (67, Mar), Curtean (79, Lupuşor), Pîrvulescu (72, Mercioiu) – Coman.
Unriea Ungheni (antrenor Flavius Sabău): Bucur (46, Feier) – Suslak, Ndiesse (50, Boar), Vomir, Chiorean – Oltean (46,Istrate), Todoran (46, Trif), Vînău, Piper (cpt.) – Codrea, Duşmanu (46, Astafei).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

11 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

17 ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

17 ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

18 ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

19 ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

19 ore ago