Pentru a cincea oară consecutiv, Judecătoria Deva a pronunţat o nouă amânare în dosarul traficului de locomotive de patrimoniu.
Dosarul a ajuns pe rolul instanţei de judecată în luna decembrie a anului trecut, iar procurorii i-au trimis în instanţă pe un om de afaceri austriac, Georg Hocevar, administrator al unei societăţi comerciale din Crişcior, care se ocupă cu confecţii de profile şi armături metalice, utilaje industriale de transport, construcţii şi lucrări metalice şi realizarea de piese turnate şi forjate, dar şi pe un fost angajat al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Cristina Rişcuţa. Judecătorii au decis să mai acorde un termen, pentru data de 18 octombrie 2011, „pentru continuarea administrării probaţiunii”.
Dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Deva are ca obiect abuz în serviciu în formă calificată şi vizează traficul cu locomotive, susceptibile a face parte din patrimoniul naţional. Acestea ar fi fost trecute peste graniţă în perioada 2000-2005, prejudiciul fiind calculat la 158.000 de euro. Potrivit anchetatorilor, investitorul austriac ar fi obţinut de la Direcţiile Judeţene de Cultură Hunedoara şi Cluj, avize de export pentru şase locomotive cu abur, dar şi pentru mai multe piese de schimb pentru acestea, deşi utilajele nu au fost expertizate anterior. Cu ajutorul avizelor, Georg Hocevar ar fi exportat locomotivele în Austria, deşi două dintre ele fac parte dintr-o serie unicat, fabricate special pentru România în anul 1908.
Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…
Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…
Un chirurg de la Spitalul de Urgență Petroșani a scăpat de condamnarea penală pentru vătămare…
Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…
Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă primele trei nominalizări succesive pentru…