Categories: Actualitate

O nouă amânare în dosarul aurului dacic. Tot din cauza lui Ceia

Anamaria Nedelcoff

Ieri, la Curtea de Apel Alba, a avut loc un nou termen de judecată, din procesul traficului de brăţări dacice, dosar în care se încearcă judecarea apelului format de Iulian Ceia (foto) şi alţi 11 hunedoreni împotriva condamnărilor primite de la magistraţii Tribunalului Hunedoara, ce cuprindeau pedepse între şapte şi 12 ani.

La termenul de ieri, unul dintre apărătorii hunedorenilor a cerut amânare, invocând motive de sănătate, iar legat de Iulian Ceia, încă nu funcţionează foarte bine relaţia de comunicare dintre autorităţile româneşti şi cele din Insulele Capului Verde, unde şi-a declarat inculpatul domiciliul.
„Procesul s-a amânat pentru data de 10 aprilie. S-a constatat că unul dintre apărători este bolnav şi au fost depuse şi acte la dosar în acest sens. Legat de Iulian Ceia, nu aveau confirmarea dacă s-a reuşit sau nu citarea lui în Insulele Capului Verde, iar autorităţile de acolo au dat un răspuns care nu a lămurit foarte bine lucrurile“, a declarat Cosmin Munteanu, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba-Iulia.
Procesul amintit se judecă din luna mai a anului 2010, mai multe termene de judecată fiind amânate din cauza lipsei lui Iulian Ceia, care a primit cea mai mare pedeapsă la Tribunalul Hunedoara, de 12 ani. El nu s-a prezentat până acum în faţa judecătorilor, indicând mai multe adrese din ţări diferite pentru a fi citat, motivând că, prin natura meseriei sale de consultant internaţional, îşi schimbă des domiciliul.
Iulian Ceia, alături de alţi 11 hunedoreni, au fost judecaţi şi condamnaţi pentru braconarea brăţărilor dacice din Munţii Orăştiei şi vinderea acestora pe piaţa neagră din străinătate.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ceia are domiciliul in in(sula) Nanumanga din Republica Tuvalu.
    A fost vazut la coada la salam. A zis ca joaca "Piticot" cu justitia din Romania. Daca fura o gaina era de mult la "mititica" dar asa se tot muta dintr-o tara in alta ( mai are pe lista vreo doua sute de tari si teritorii) si cam prin anul 2555 il vor gasi si autoritatile din Romania.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Anunță cârcotașii că un personaj negativ din zonă se duce pe la primari și îi…

19 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a investit în echipa de fotbal Corvinul Hunedoara…

19 ore ago

Bulina neagră

C.H., acuzat de pornografie infantilă Pentru că este acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor…

19 ore ago

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad,…

19 ore ago

Erbicide expirate – vândute agricultorilor din Țara Hațegului

Chimicalele folosite în combaterea dăunătorilor vândute de o firmă din Păclișa erau ieșite din termenul…

19 ore ago