Magdalena Șerban
Sărbătoriţii lunii noiembrie de la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială (UAMS) Baia de Criş vor avea parte de delicatese şi multă atenţie din partea conducerii instituţiei. Mâine, aceștia vor fi sărbătoriți cu tort și suc.
Un zâmbet comun
„Acțiunea noastră lunară îi va viza de data aceasta pe Anton Gheorghe, Niculae Fruja, Traian Gheorghe și Elena Jurca. Le doresc cele bune, sănătate și sper să se bucure de puținul pe care reușim să-l oferim pentru fiecare, dar pe care îl dăruim din tot sufletul. Rămâne un gest de apreciere și de susținere pentru că împreună, parcă și durerile le duc mai ușor, simt optimism și multă încurajare, iar tristețea generată de lipsa celor dragi e o povară pe care o poartă cu greu, dar măcar știu că nu sunt singuri. Niciodată, iubirea familiei nu poate fi înlocuită pe deplin, dar unii sunt privați și de un simplu contact ocazional. Așa că ne dăm silința și facem ce putem să le oferim umărul nostru. Servirea sucului și a tortului se va face tot în saloane, deoarece ne ferim de orice mic pericol care le poate amenința starea de sănătate și așa slăbită de alte afecțiuni. Prin urmare, stăm departe de SARS-COV“, a subliniat managerul UAMS Baia de Criș, ec. Diana Bulz (foto).
Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…
Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…
Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…
Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…
Pensionarul din Lupeni a fost o țintă ușoară pentru tâlhar și n-a putut opune rezistență,…