Categories: Actualitate

O lecţie politică

Volodia Macovei
Alegerile din Germania, urmărite cu sufletul la gură de întreaga Uniune Europeană, dincolo de modernismul elegant al democraţiei, aduc cu ele un înţeles subtil al angajării responsabile. Marea bătălie dată de social-democraţi, în îndeplinirea marelui lor vis de a răsturna puterea Angelei Merkel, este în acelaşi timp o bătălie cu propria conştiinţă politică, într-un efort de recredibilizare a stângii germane.
În Germania, spre deosebire de România, clasa politică urmăreşte cu responsabilitate un efort comun: acela al creării unui stat european puternic, cu o economie stabilă şi un cuvânt mereu greu de spus în politica generală comunitară. Deşi cu greutate, în ţara girată de cancelari făcători de istorie se recunosc meritele politice, inclusiv pentru adversari.
Un fapt interesant, din această perspectivă, este reuşita reformelor economice iniţiate de social-democraţi, girate de cancelarul Gerhard Schröder, reforme dure, lovind în chiar platforma politică de stânga. Cu greutate, cum spuneam, dar onest, politicienii germani de toate culorile recunosc meritele lui Gerhard Schröder în scoaterea Germaniei dintre ţările betegite ale Europei. Doamna Angela Merkel, chiar dacă a fost pusă în faţa unor decizii dificile, de criză, a avut pe ce pune mâna, pentru că puterea ce a condus statul înainte şi-a sacrificat, într-un fel, identitatea, pentru a salva ţara.
Acum, aşa cum arată analiştii, social-democraţii germani încă suferă din cauza lipsei de încredere care persistă inclusiv în propriul partid, Sozialdemokratische Partei Deutschlands (SPD): dacă se repetă ieşirea din zona programului politic de stânga? Această neîncredere dă apă la moară Angelei Merkel, dar onestitatea germanilor în a recunoaşte că abaterea social-democrată a fost necesară pentru ţară ar putea salva visul SPD, măcar parţial. Şi asta, pentru că, deşi SPD nu este încă în situaţia de a avea reparată imaginea suficient pentru a câştiga o majoritate, stând departe în jos de conservatori, are şansa de a fi mână forte în viitoarea structură a puterii, Angela Merkel fiind obligată, în cazul unui scor slab, să conducă alături de social-democraţi.
În România, nici stânga, nici dreapta nu aleg calea grea a muncii pentru ţară, nu recunosc nici un merit predecesorilor, doar se bucură de ciolan, când îl au. Fraza dinainte este inutilă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

6 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

6 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago