O judecãtoare din completul care are pe rol dosarul Moloţ vs ANI, suspendatã din funcţie

 Natalia Bumbac

Zilele trecute, într-un comunicat de presă emis de către DNA, a apărut numele unui magistrat care face parte din completul celor trei judecători de la ICCJ, care are pe rol procesul dintre Moloţ şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Potrivit acestui comunicat, judecătoarea Corina Alina Corbu a fost trimisă în instanţă pentru complicitate la infracţiunea de favorizare a făptuitorului, alături de judecătoarea Gabriela Bârsan, fost preşedinte al Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal al ICCJ, acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă, şi de alte şase persoane. Vineri, 25 iulie, judecătoarele Bârsan şi Corbu au fost suspendate din funcţie de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Judecătoarea Corina Alina Corbu, alături de Gheorghiţa Luţac şi Viorica Iancu, făcea parte din Completul nr. 6 al Secţiei Contencios Administrativ de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică exact completul care judecă recursul lui Moloţ pentru anularea deciziei ANI de incompatibilitate cu funcţia publică pe care o ocupă. Până la următorul termen din acest proces, judecătoarea Corbu va fi înlocuită cu un alt magistrat.
Vă reamintim, că dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vara anului trecut, în urma recursului făcut de Moloţ faţă de sentinţa dată de Tribunalul din Hunedoara în favoarea ANI, sentinţă menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia. În toată această perioadă au urmat o serie de proceduri juridice, amânări, tergiversări, ajungându-se până la cererea, făcută de către avocaţii lui Moloţ, de recuzare a completului ICCJ care judecă recursul şi trebuie să dea  sentinţa definitivă în acest dosar. Următorul termen în care se va judeca dosarul a fost fixat pentru data de 17 septembrie 2014.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

19 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

19 ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

19 ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

22 de ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

22 de ore ago