Categories: Comunitate

O jucărie pentru fiecare

Acum şase ani, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a avut iniţiativa de a fi prezentă, în preajma zilei de 1 iunie, în colectivităţile de copii instituţionalizaţi, copii care trăiesc în centrele de plasament din judeţul Hunedoara.

Am pus la punct proiectul pe care l-am numit „O jucărie pentru fiecare”, proiect care doreşte în primul rând să aducă bucurie în inimile copiilor lipsiţi de căldura mediului familial, copii fără părinţi sau aflaţi departe de ei. Grupul-ţintă, cum este şi firesc, este format din copiii care trăiesc în Centrul de plasament Brad, Centrul de plasament Lupeni, Centrul de plasament pentru copilul cu handicap Vulcan, Centrul de zi Petroşani, Apartament familial Vulcan. Pentru toţi aceşti copii am iniţiat o amplă campanie de popularizare şi de sensibilizare a opiniei publice, adresându-ne direct cu rugămintea ca oricine doreşte să aducă la bibliotecă o jucărie, nouă sau veche, jucărie destinată acestor copii. Am pornit de la ideea că, oricât de bune ar fi condiţiile materiale în care trăiesc, aceşti copii au nevoie, pe lângă hrană, îmbrăcăminte, cazare, şi de un strop de bucurie, de un gest cald din partea noastră, a tuturor.
Am făcut campania de popularizare pe toate canalele mass-media, prin afişe lipite în oraş, prin mediul virtual, prin comunicarea directă cu persoanele cunoscute.
Apelul nostru a avut un ecou impresionant şi, în foarte scurtă vreme, biblioteca a devenit depozitara unui imens număr de jucării: păpuşi, maşinuţe, animale de pluş, jocuri, mingi etc. Toate aceste jucării au fost dovada limpede a faptului că oameni minunaţi, de toate vârstele, de toate preocupările, au răspuns cu generozitate apelului nostru şi au dorit din tot sufletul să aducă bucurie copiilor, de ziua lor. Am înţeles, astfel, că nici un copil instituţionalizat nu este uitat, că ei toţi sunt copiii noştri de care trebuie să ne pese, cărora trebuie să le facem bucurii.
Cu aceste gânduri, am pornit, plini de entuziasm şi de afecţiune, într-o veritabilă caravană a jucăriilor către copiii aflaţi în centrele de plasament mai sus amintite.
Munca noastră a fost răsplătită din plin prin recunoştinţa şi bucuria pe care le-am citit în privirile micilor noştri prieteni, în zâmbetele şi îmbrăţişările de care am avut parte în fiecare instituţie de ocrotire a copilului unde a poposit caravana noastră. „O jucărie pentru fiecare” s-a dovedit a fi un proiect viu, de suflet, pe care noi l-am iniţiat şi pe care îl desfăşurăm an de an din toată inima, cu mult drag, pentru copiii care n-au avut şansa de a creşte într-o familie. Aceşti copii trebuie să simtă, şi cu siguranţă simt asta, că nu sunt abandonaţi, că deşi nu au părinţii lângă ei, nu sunt singuri şi sunt înconjuraţi de afecţiune.
Le mulţumim celor care au adus jucării de la copiii, de la nepoţii lor, sau le-au cumpărat special pentru această acţiune, numărul acestor oameni generoşi este tot mai mare şi acest lucru nu poate decât să ne bucure.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu”

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

3 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

3 ore ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

3 ore ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

4 ore ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

4 ore ago

Vino. Vinde. Dăruiește. Schimbă o viaţă

În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…

4 ore ago