La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au fost duse aproximativ 40 persoane, în vederea audierii.
Brokerii de deșeuri
Gruparea s-a constituit în 2021, în zona de vest a ţării. Membrii grupării ar fi profitat și de faptul că în România prețul de procesare şi reciclare a deşeurilor (80 lei/tonă), este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, urmărind astfel să obțină în mod facil câștiguri financiare importante, arată DIICOT. Pe primul palier al grupului erau intermediarii sau brokerii de deșeuri, care s-ar fi ocupat de importuri de deșeuri, disimulate ca făcând parte din categoria celor care pot fi supuse reciclării/valorificării. Importurile s-ar fi făcut prin intermediul unor firme din mai multe țări europene, care ar fi falsificat documentele însoțitoare, în care s-au făcut mențiuni nereale, în sensul că materialele transportate fac parte din categoria celor care pot fi supuse recuperării/reciclării. Cel de-al doilea palier al grupului infracțional ar fi fost reprezentat de transportatori români, care mergeau la sediile sau punctele de lucru ale firmelor comunitare, de regulă în Italia, unde încărcau deşeurile. Pentru a reduce cheltuielile cu procesarea deșeurilor, cei mai mulți operatori comunitari ar fi colectat nediferențiat (pe categorii) deșeurile și încărcau mijloacele de transport ale transportatorilor români cu deșeuri care nu puteau face obiectul recuperării/reciclării sau cu deșeuri municipale, fapt interzis de normele europene, precum şi de legislaţia naţională. Astfel, ignorând cu bună știință preverile OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, transportatorii români ar fi încărcat, transportat și introdus în țară deșeuri care nu puteau face obiectul reciclării, spun anchetatorii.
Materie primă
Pentru a reduce riscul de a fi descoperiți de organele de control, transportatorii aduceau deșeurile în țară numai la final de săptămână și de regulă noaptea, încercat să profite de oboseala acumulată de cei care fac controalele și de faptul că atunci funcționarii de mediu lipsesc din punctele de trecere a frontierei. Pe cel de-al treilea palier al grupării, s-ar fi aflat administratorii și societățile care au ca obiect de activitate valorificarea/reciclarea deșeurilor. Membrii grupului infracțional organizat ar fi acționat pentru a ascunde trasabilitatea deșeurilor, prin atestarea nereală în documentul informativ însoțitor pentru transporturile de deșeuri, a instalației de reciclare/recuperare și a operațiunii de recuperare la care urma să fie supus deșeul. În unele situații, deși încărcătura era formată din deșeuri, transportatorii, cu sprijinul intermediarilor, scriau în documentele însoțitoare că transportă materie primă, astfel că se prezentau la intrarea în țară în punctele de trecere a frontierei în care nu activau funcționarii de mediu. Au fost depistate 57 de astfel de transporturi, însumând peste 1.500 de tone de deșeuri.
Polițiștii desfășoară verificări pentru găsirea unei minore de 17 ani care a plecat voluntar de…
Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul statului, folosește resursele statului, dar nu scoate…
Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…
Pascal Carina Simina, responsabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…
Mulți hunedoreni întâmpină dificultăți deoarece nu au Cartea de Muncă. Asta înseamnă că vor primi…
O firmă din Deva a convins o instanță de judecată, prin avocați, că a fost…