Categories: EvenimentUltima Ora

O femeie din Sântămăria Orlea a murit decapitată pe calea ferată

    O femeie din comuna Sântămăria Orlea şi-a găsit un sfârşit  groaznic, fiind surprinsă de tren în timp ce traversa calea ferată, după vitele pe care le ducea la păscut.

În această dimineaţă, Maria M., de 51 de ani, a plecat să ducă vitele la păşunat, însă nu se gândea că îşi va găsi sfârşitul sub roţile unui tren de călători. Aceasta a traversat liniile de cale ferată din Halta călători din satul  Ciopeia, cu mai multe vite, însă o parte din acestea s-au întors din drum, aşa că femeia a fugit înapoi peste liniile ferate pentru a le recupera. Din nefericire, femeia a fost surprinsă de locomotiva trenului Inter Regio nr.1821, care circula dinspre Constanţa spre Arad, ea găsindu-şi sfârșitul decapitată.

Cadavrului i se va face necropsia la morga Spitalului Judeţean Hunedoara – Deva, în cauză neexistând suspiciuni privind o faptă de natură penală.  (Loredana Goangă)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Sincere condoleante familiei indurerate! un final tragic pentru o persoana care nu ar fi meritat nici pe departe o astfel de soarta.
    Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

În Sudul județului, un­de pe vremuri se sco­tea diamantul ne­gru, câțiva băieți isteți au ­descoperit…

9 ore ago

Bulina albă

Avram Iancu, sportiv din Petroșani pentru că a reușit să stabilească o performanță pentru România,…

9 ore ago

Bulina neagră

Marius m., din Lupeni, recidivist pentru că a urmărit, atacat și tâlhărit o bătrână care-și…

9 ore ago

Deva: urmărire în trafic după ce un șofer fără permis nu a oprit la semnalele polițiștilor. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Deva au solicitat oprirea regu­la­mentară a unui autoturism care…

9 ore ago

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat privind executarea pedepsei cu închisoarea

Polițiștii din cadrul Poliției Ora­șu­lui Uricani au desfășurat o acțiune pentru punerea în aplicare a…

9 ore ago

Vlad și Alexandru au sprijinit polițiștii în prinderea unui bărbat urmărit

În timp ce se aflau în timpul liber, în zona Centrului Vechi din municipiul Deva,…

9 ore ago