Oamenii au pierdut suma de 120.000 de lei, bani pe care nu se știe dacă-i va mai recupera vreodată de la escroci.
Chiar dacă vinovații au fost prinși și condamnați pentru înșelăciune, unul dintre ei a cerut printr-o contestație să se constate că fapta s-a prescris. „În sentinţa pronunţată de Judecătoria Hunedoara, dosar 243/2020, definitivă prin neapelare la data de 15.06.2021, s-a reţinut în sarcina persoanei condamnate că a contactat-o telefonic pe partea civilă şi, prin folosirea unei calităţi mincinoase, respectiv lucrător de poliţie rutieră, a indus-o în eroare comunicându-i contrar realităţii, că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier, după care a asigurat-o că îl va ajuta pe fiul ei să scape de prezumtivele consecinţe juridice ale evenimentului rutier fictiv, cu condiţia predării către o persoană indicată de el a sumelor de bani deţinute în imobil, partea civilă predând astfel inculpatului suma de 120.000 lei. În cursul urmăririi penale, persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 120.000 de lei. Din această sumă, 90.000 lei erau banii fiului (ascunși sub canapea) care proveneau din dividendele ridicate de la firmă şi economii cu care voia să-şi achiziţioneze o locuinţă sau alt autoturism. Alţi 30.000 lei erau bani cu care persoana vătămată venise de la ţară şi proveneau din vânzarea unor terenuri şi din pensie”, se arată în dosarul de la Judecătoria Hunedoara. (M. Gânju)
Polițiștii desfășoară verificări pentru găsirea unei minore de 17 ani care a plecat voluntar de…
Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul statului, folosește resursele statului, dar nu scoate…
Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…
Pascal Carina Simina, responsabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…
Mulți hunedoreni întâmpină dificultăți deoarece nu au Cartea de Muncă. Asta înseamnă că vor primi…
O firmă din Deva a convins o instanță de judecată, prin avocați, că a fost…