Categories: Sport

O deveancã, „prinţesa gimnasticii” în Elveţia

Ciprian Marinuţ

Andreea Munteanu (foto), de la Clubul „Cetate” Deva, a fost cea mai medaliată dintre participantele la ediţia a 10-a a competiţiei internaţionale „Trofeo Citta di Lugano”, desfăşurată la finalul săptămânii, în Elveţia. Componenta Lotului Naţional al României s-a impus atât la individual compus, cât şi la sol, sărituri şi bârnă, în condiţiile în care la startul competiţiei s-au aflat sportive din opt ţări, inclusiv Rusia.

Şi-au respectat blazonul
Andreea Munteanu dă impresia că încearcă să se impună ca lideră a noii generaţii de la Lotul Naţional, iar rezultatele obţinute la competiţia din Elveţia o îndreptăţesc să reuşească în acest demers. „Andreea a evoluat curat şi fără ratare în competiţia de la Lugano şi a fost cea mai medaliată din concurs. Ea a câştigat aurul la individual compus, precum şi la sol, sărituri şi bârnă”, a afirmat, ieri, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN antrenorul Cristian Moldovan, care a supervizat echipa României la Lugano. Gimnastica românească a mai fost reprezentată la întrecerea din Elveţia de Laura Jurca, tot de la Clubul „Cetate”, care s-a clasat pe locul şapte în competiţia de la individual compus.

Concurente din opt ţări
„Trofeo Citta di Lugano” este un concurs pentru juniori şi junioare, ce se desfăşoară în sistem individual compus, participanţii fiind născuţi între 1998 şi 2000. Întrecerea are loc din doi în doi ani. Competiţia a fost lansată în 1995, de Clubul de gimnastică „Gerra”, iar în timp, a fost integrată în circuitul competiţional internaţional oficial la nivelul juniorilor. În concursul feminin au luat startul gimnaste din Austria, Belarus, Elveţia, Italia, România, Rusia, Spania şi Suedia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

o zi ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

o zi ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o zi ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o zi ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

o zi ago