Un industriaş bogat şi avar pierde totul într-o singură zi. Omul trece printr-o serie de situaţii extreme în care este pus de toţi cei din jurul său – de la angajatul de încredere, până la nevastă, fiică sau servitoare.
Pentru personajul central, situaţia este neplăcută, dar spectatorul râde copios, timp de două ceasuri, pe seama suferinţei unui avar îndrăgostit de propria sa bogăţie pe care o pierde şi o recâştigă, iar apoi o pierde din nou.
Situaţiile şi replicile nu lasă publicului nici măcar timp să respire între cascadele de râs. Din ziua premierei şi până astăzi, ”Cum să pierzi totul într-o zi” a avut 10 milioane de spectatori din 20 de ţări.
Spectacolul este o adaptare după piesa ”Oscar”, scrisă de dramaturgul Claude Magnier, iar textul este cunoscut mai ales pentru ecranizarea din 1967, cu Louis de Funes în rolul principal.
Bilete pentru spectacol sunt puse în vânzare la preţuri de 80 şi 100 de lei (în funcţie de locul ocupat în sală) şi pot fi achiziţionate de la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 8:00 şi 16:00. Informaţii suplimentare şi rezervări pot fi obţinute la numărul de telefon 0723.055.037. (M.V.)
Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…
Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lăsat cu conturile aproape goale…
Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…
Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, prin avansarea lucrărilor…