Categories: Comunitate

O carte în dar pentru micii cititori de sărbători

Magdalena Şerban

Cu prilejul Crăciunului, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva le va dărui cărţi tinerilor cititori care îi vor trece pragul. Demersul beneficiază de sprijinul editurilor din ţară şi din judeţ, partenere în proiectele culturale ale instituţiei.
„Începând cu ziua de Sfântul Nicolae şi până în data de 23 decembrie, Secţia de Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii îşi va întâmpina micii prieteni cu câte o carte pentru fiecare, pe care o dăruim cu toată generozitatea. În felul acesta, copiii vor afla că o carte reprezintă unul dintre cele mai de preţ daruri, este o invitaţie la lectură, la o călătorie în lumea poveştilor, a istoriei, a ştiinţei, a cunoaşterii umane în general. Şi în acest an, Biblioteca a ales cu grijă şi afecţiune cărţile, astfel încât ele să fie cât mai potrivite vârstei, să fie cu adevărat utile celor care le vor primi în dar. Mulţumim editurilor Grupul Editorial Art, Astro, Carminis, Grupul Editorial Corint, Curtea Veche Publishing, Diana, Emia, Litera, Nomina, Rao, Tehno-Art şi Univers Enciclopedic Books. Vă aşteptăm cu drag, copii din toate colţurile judeţului!“, a fost invitaţia lansată de Sebastian Bara (foto), managerul Bibliotecii Judeţene. Potrivit acestuia, titlurile sunt unele dintre cele mai căutate, ceea ce face ca darul să fie cu atât mai preţios.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Aproape trei ore s-au străduit pompierii hunedoreni, în această dimineață, să salveze o iapă căzută într-o groapă tehnologică din apropierea fostului combinat siderurgic.

Încă de la început, misiunea s-a anunțat foarte dificilă, întrucât terenul instabil a continuat să…

32 de minute ago

Polițiștii din Călan au identificat și reținut un tânăr bănuit de tentativă la tâlhărie calificată

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…

9 ore ago

Bărbat de 39 de ani din Uricani, condamnat la închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…

o zi ago

„Marea reformă” a lui Ilie Bolojan începe să se prăbușească în instanță

👨‍⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…

o zi ago