Categories: Actualitate

O carte dedicată transfuziilor de sânge aşteaptă să fie publicată

Oana Mihnea

Solicitările pentru transfuzii de sânge au crescut considerabil în ultimii doi ani, concomitent crescând şi numărul donatorilor, deşi nu în măsura necesarului. Cifrele înregistrate în judeţul nostru şi complexitatea cazurilor apărute au determinat doi medici hunedoreni să facă publică, prin intermediul cuvântului scris situaţia activităţii de transfuzii de sânge din judeţul nostru. Aşa a fost scris volumul „Paşi importanţi în siguranţa transfuzională“, prezentat ieri la Deva în conferinţă de presă.

Multe solicitări
În perioada 2013-2014, numărul donatorilor de sânge din judeţul Hunedoara a crescut cu 2 la sută, în timp ce solicitările din partea spitalelor au înregistrat o creştere cu 45 la sută. În anul 2014 au fost 6.458 de donatori şi peste 11.000 de bolnavi au avut nevoie de transfuzii sau de alte produse derivate obţinute prin procesarea sângelui. Cea mai răspândită grupă de sânge în judeţul nostru este A2 pozitiv şi cea mai rară AB4 negativ, care reprezintă 0,6 la sută din populaţia judeţului. Între centrele medicale din ţară se pot face schimburi de material sangvin, spitalele de la noi trimiţând sânge îndeosebi în unităţile medicale din ţară unde se află internaţi sau operaţi hunedoreni. La cerere, şi spitalele din judeţele învecinate  asigură necesarul pentru spitalele noastre. „Este important ca oamenii sănătoşi cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, să doneze sânge cel puţin odată pe an“, a precizat dr. Victoria Hălmagi, directorul Centrului Judeţean de Transfuzii Hunedoara.

Teorie şi practică într-un singur volum
Alături de aceasta s-a aflat şi dr. Cristina Bichiş, şeful Laboratorului de Transfuzii Hunedoara, ambele fiind autoarele cărţii care se doreşte a fi publicată până la sfârşitul anului, „Paşi importanţi în siguranţa transfuzională“. Volumul a fost deja tehnoredactat, însă autoarele nu dispun de cei 7.000 de lei pentru tipărire şi acum încearcă să găsească sponsori pentru a putea realiza acest lucru. Cartea va fi o premieră, după mai bine de 45 de ani de când nu a mai apărut o astfel de publicaţie în România.
„Numărul transfuziilor a luat amploare, pentru că a crescut numărul pacienţilor, al accidentelor rutiere şi a cazurilor oncologice. Complexitatea administrării sângelui este mare, cazurile sunt diverse, existând numeroşi bolnavi care au nevoie de transfuzii pe perioade de timp îndelungate. De aici a venit ideea acestui volum, care se adresează medicilor specialişti, asistentelor sau elevilor din şcolile sanitare. Nu am descoperit nimic în transfuzie, doar prezentăm paşii care trebuie urmaţi pentru a oferi produsul potrivit pacienţilor cu beneficii maxime şi riscuri cât mai puţine“, a declarat dr. Victoria Hălmagi.
Ineditul constă în faptul că nu se prezintă doar aspecte teoretice, ci şi cazuri practice. „Am încercat să explicăm situaţii întâlnite în practică, am introdus în conţinut fotografii, planşe, grafice, tabele şi chiar elemente de legislaţie aferente transfuziilor. Sunt prezentate proceduri şi tehnici de lucru, astfel încât să vină în sprijinul celor interesaţi la momentul potrivit“, a precizat dr. Cristina Bichiş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago