O afacere de familie, o comedie spumoasă jucată pe scena teatrului devean

Sorina Popa

Vineri, 10 decembrie 2021, a fost ultima premieră a Teatrului de Artă Deva din acest an. O comedie, “O afacere de familie”, regizată de Eugen Pădureanu, după o idee de S. Bobrik și R. Clark.
O comedie cu Roxana Olșanschi, Andreea Pascu și Eugen Pădureanu.

O adevărată nebunie
„Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, mai în sus la munte, o familie normală din Deva (ca toa­te familiile din Deva) își ia soarta în pro­priile mâini și deschide o afacere de familie… Un mic restaurant cu specific românesc…
Toate bune și frumoase, planuri-speranțe-vise, alea, alea… Asta până când își bagă domnu” Sărsăilă coada… Ceea ce urmează e o adevărată nebunie”, a scris regizorul Eugen Pădureanu, înaintea ultimei premiere din acest an la Teatrul de Artă Deva.
„A fost o reușită, iar faptul că au venit spec­tatori într-un număr atât de mare ne bucură enorm. Asta ne încurajează să mergem mai departe. Dacă aducem bucurii oamenilor, înseamnă că ne facem datoria.
Este o piesă adaptată vremurilor noastre, chiar dacă a fost scrisă de doi americani. Colegii mei au lucrat foarte mult la ea și au jucat foarte bine. Invit publicul devean și nu numai să vină la teatru în 2022, pentru că merităm”, a afirmat Mihai Panaitescu, ma­nagerul Teatrului de Artă Deva.
„Am văzut că lumea a dorit să iasă din coti­dian. Au fost mulți spectatori și asta ne bu­cură. La piesa aceasta m-a atras faptul că pot lucra alături de cei doi colegii ai mei. M-a scos din cercul vicios în care mă aflam, deoarece ne gândim numai la dezastre. Oricum, noi, artiștii, nu existăm fără public”, a spus Roxana Olșanschi.

Mesaj de trezire
„Este o piesă celebră, jucată de un actor cele­bru, Horațiu Mălăele. Dar, am vrut să schimb puțin piesa, în sensul că ea se pe­tre­cea în America anilor “30 și am adus-o în cotidianul nostru. Aleg să regizez piese cu puține personaje. Ca să pot controla totul. PIesa din seara aceasta (n.r.-vineri, 10 de­cembrie) este o comedie spumoasă. Am vrut să transmit un mesaj clar, acela că trebuie să ne trezim. Noi, ca nație, ne învârtim mereu și mereu, facem un pas înainte, apoi doi înapoi. Dacă suntem în situația de azi, este din cauză că noi, oamenii simpli, am tolerat asta și nu din cauza politicienilor”, a declarat regizorul și actorul Eugen Pădurean.
Actrița Andreea Pascu a spus la finalul premierei că abia a așteptat să joace în piesa “O afacere de familie”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

17 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

17 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

17 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

17 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

17 ore ago