Din datele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, în intervalul de timp menţionat al acestui an, la nivel de judeţ au fost înregistrate 1.860 de cazuri, dintre care 727 de pneumonii. În aceeaşi săptămână din 2017 au fost constatate 958 de cazuri, dintre care 464 de pneumonii.
În ceea ce priveşte infecţiile cu gripă, până la acest moment, numărul bolnavilor şi suspecţilor a ajuns la 68 de persoane, dintre care două au decedat din cauza virusului AH1N1, denumit al „gripei porcine”. Nici una dintre cele două persoane decedate nu era vaccinată.
„Până la această oră, unui număr de 28.597 persoane li s-a administrat vaccin gripal trivalent sezonier. În sezonul rece 2017-2018, judeţului Hunedoara i s-au repartizat 30.597 de doze de vaccin gripal trivalent sezonier – faţă de 2017 când au fost utilizate toate cele 10.600 de doze de vaccin gripal trivalent sezonier care au fost repartizate judeţului Hunedoara pentru sezonul rece 2016-2017”, se arată în comunicatul transmis de DSP Hunedoara.
Autorităţile din sănătate mai arată că în sezonul rece, circulaţia bolilor acute respiratorii reprezintă principala cauză de îmbolnăvire în rândul populaţiei. De aceea sunt necesare câteva măsuri de precauţie pentru a evita contaminarea cu aceste virusuri, prima fiind vaccinarea antigripală, cu vaccin gripal sezonier, asigurarea unei igiene adecvate, sau evitarea locurilor aglomerate. (N.Bumbac)
Mare supărare mare în rândul unui cunoscut personaj de pe plaiurile noastre mioritice, care a…
Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să stabilească un record mondial. El…
E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…
Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, recidivist, a fost condamnat la un an…
O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru gestionarea ilegală a deșeurilor periculoase, a…