Categories: Comunitate

Balul Mărţişorului la Băiţa

Magdalena Şerban

Doamnele şi domnişoarele din comuna Băiţa vor avea parte de răsfăţ cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii. Primăria şi Consiliul Local, împreună cu Asociaţia Tinerii Zărăndeni, le-au pregătit Balul Mărţişorului, ce se va desfăşura mâine, 8 martie, începând cu ora 18, la căminul cultural din satul centru.
„Invit cu acest prilej toate reprezentantele sexului frumos de la noi din comună să petreacă o seară specială, a cărei atmosferă va fi întreţinută de Gabi Nicolae şi formaţia sa. Intrarea este liberă, aşa cum a fost şi în anii trecuţi. Este un eveniment pe care l-am transformat în unul de tradiţie. Bineînţeles că nu vor lipsi micile atenţii, constând în flori şi dulciuri, oferite cu mult drag, din partea casei. Din programul manifestării fac parte chiar diverse competiţii. Nu vreau să le dezvălui pentru a nu ştirbi din frumuseţea surprizelor. Vom organiza şi mult aşteptata tombolă, punând în joc diverse premii”, a fost invitaţia lansată de Damian Diniş (foto), primarul comunei Băiţa.
De amintit că în cadrul ediţiilor precedente, femeile nu au fost doar admirate, ci şi bine cântărite din ochi de un juriu exigent, primind titulaturi precum Cea mai Serioasă, Cea mai Sexy, Cea mai Romantică, Cea mai Bună Dansatoare şi Cea mai Elegantă. Recompensele au fost pe măsură, fiecare câştigătoare plecând acasă cu câte un premiu consistent şi un titlu mult râvnit.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • La petreci, e pe primul loc domnul primar Dinis. Mai bine s-ar ocupa de alte probleme ale comunei, canalizare, alimentare cu apa, asflatare drumuri.

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

6 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

6 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago