Categories: Actualitate

Nu vrea să fie judecat pentru tentativă de omor

Natalia Bumbac

Agresorul de 34 de ani din Sibiu, care a înjunghiat un tânăr din Petrila de 26 de ani, incidentul petrecându-se în Staţiunea Parâng, nu vrea să fie judecat. Ioan Emilian Cherciu a contestat decizia Tribunalului Hunedoara de trimitere în judecată a dosarului în care este acuzat de tentativă de omor. Contestaţia agresorului este judecată de magistraţii de la Curtea de Apel Alba, care au stabilit ca în 17 iulie să dea soluţia.
Reamintim cititorilor că sibianul l-a lovit cu cuţitul pe tânărul de 26 de ani din Petrila, în urma unor neînţelegeri iscate din gelozie. Emilian Ioan Cherciu se afla cu un grup de prieteni la o cabană din Parâng. Petrileanul de 26 de ani a mers la aceeaşi cabană pentru a o recupera pe prietena lui, despre care ştia că se află în compania bărbatului din Sibiu. Ajuns acolo şi în urma unor discuţii aprinse, tânărul a fost înjunghiat de Cherciu. Agresorul i-a băgat cuţitul în abdomen, lama cuţitului ajungând până la ficat. Tânărul a încercat să se salveze. A urcat la volanul maşinii şi a mers la spital, unde a fost operat de urgenţă, rana pe care o suferise putând să-i pună viaţa în pericol. Medicii i-au recomandat 33-35 de zile de îngrijiri medicale pentru a se reface. Despre incidentul petrecut în dimineaţa de 28 aprilie au fost anunţaţi şi poliţiştii. Aceştia au mers la cabana din Parâng, în aceeaşi zi, doar că agresorul fugise. Cherciu a fost găsit la domiciliul lui din Sibiu. Bărbatul nu este la prima încălcare a legii penale. Acesta a mai fost condamnat în trecut, fiind eliberat recent din închisoare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un per­sonaj din…

3 ore ago

Bulina albă

Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…

3 ore ago

Bulina neagră

O.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său,…

3 ore ago

O nouă reținere pentru 24 de ore, în urma cercetărilor efectuate de polițiști în cazul unui conflict între doi bărbați din Mihăileni

Polițiștii continuă cercetările în cazul conflictului izbucnit în noaptea de 20 iunie 2026, în localitatea…

3 ore ago

Luncoiu de Jos: din bani europeni, se vrea instalarea de sisteme de energie regenerabilă pentru gospodării, sub umbrela tranziției juste

Magdalena Șerban Programul Tranziție Justă (PTJ) fa­cilitează instalarea de noi capacități de producere a energiei…

3 ore ago