Categories: Stiri

Nu sunt acceptaţi la masterat

În aşteptarea raportului pe care trebuie să-l facă public oficialii Ministerului Educaţiei, în urma controlului de la Universitatea „Spiru Haret“, absolvenţii formelor de învăţământ neacreditate şi nu numai, nu vor scăpa de emoţiile valabilităţii diplomei, nici la înscrierile la masterat. Astfel, mai mulţi rectori au anunţat că nu vor accepta dosare care conţin o diplomă de la Universitatea „Spiru Haret“, decât după ce o vor verifica foarte atent. Academia de Studii Economice a început deja înscrierile pentru programele de masterat, iar unii studenţi care au urmat cursuri la Universitatea „Spiru Haret“ au fost respinşi. La fel a procedat şi  Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, care nu a primit dosarele celor care au terminat facultăţi neacreditate din cadrul Universităţii „Spiru Haret“. (A. Năstase)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că sunt mulți poli­ti­cieni care stau într-un partid dar au afaceri cu…

10 ore ago

Bulina neagră

E.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru încălcarea unui ordin…

10 ore ago

Bulina albă

Sorin Demeter, directorul Colegiu­lui Tehnic „Transil­va­nia” din Deva Pentru că școala pe care o conduce…

10 ore ago

Barajul de la Mihăileni, blocat definitiv de activiștii de mediu. Situaţia este critică, spune preşedintele Consiliului Județean

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat, ieri, întrunirea Comisiei de Dialog Social…

10 ore ago

Un hunedorean a vrut să-și ia viața. A fost salvat de polițiști

O intervenție promptă a po­li­țiștilor din cadrul Poliției Muni­cipiului Deva a făcut diferența între viață…

10 ore ago

Prietenie ruptă pentru 400 de euro

O femeie din Uricani a fost nevoită să-și dea vecina în judecată pentru a-și recupera…

10 ore ago