Nu se mai termină problemele pentru primarul din Șoimuș

Ieri, procurorii au ridicat de la sediul Primăriei comunei Șoimuș mai multe do­cumente. Asta, după ce luna tre­cu­tă, mascații au descins aici, an­che­ta­torii efectuând percheziții într-un do­sar privind lucrările de infrastructură din comuna condusă de Mihai Irimie.

Abuz în serviciu
„În fapt, s-a reţinut că, în perioada ia­nuarie – iulie 2023, reprezentanţi ai comunei Şoimuş, județul Hunedoara, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod defectuos şi cu încălcarea legii, în baza unor înscrisuri depuse de exe­cu­tantul unor lucrări care nu reflectau re­a­litatea faptică şi fără a cere verificarea prealabilă a realizării lucrărilor con­tractate, ar fi dispus plata sumei de 89.554,77 lei către o societate, fără ca lucrările având ca obiect ‘Reparaţie pod şi zid de sprijin în Boholt lângă gos­po­dăria nr. 22’ să fi fost realizate integral, cauzând astfel un prejudiciu comunei Şoimuş şi totodată un folos necuvenit pentru societatea care ar fi trebuit să realizeze lucrările”, se arată într-un co­mu­nicat al Parchetului de pe lângă Ju­de­cătoria Deva, transmis joi Agerpres.
Procurorul de caz şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Hunedoara au pus în exe­cutare cinci mandate de percheziţie do­miciliară în cauza penală în care se des­fă­şoară cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, de­taliază sursa citată.
„La acest moment cercetările se desfăşoară în această cauză in rem în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi de drept şi pentru sta­bilirea răspunderii pe­nale, nefiind dispusă e­fec­­tuarea în con­ti­nua­re a urmăririi pe­na­le faţă de vreo per­soa­nă”, precizează Par­chetul.
Acţiunea poli­ţiş­tilor şi procurorilor face par­te din cadrul Ope­ra­ţi­u­nii JUPITER, desfăşurată sub coor­do­na­rea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, se arată într-un co­municat. (S.P.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dictatoarea! E mare zâzanie într-o or­ga­ni­za­ție de partid din ju­dețul nostru, susțin bâr­fitorii, după ce…

7 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că lucrează alături…

7 ore ago

Bulina neagră

Ioan M., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă în penitenciar, dat fiind faptul că…

7 ore ago

Cum e iarna la Luncoiu de Jos? Cu zăpadă, dar fără blocaje

Magdalena Șerban A nins peste județ, dar nu peste tot neaua a stat la fel.…

7 ore ago

Deputatul PSD Natalia Intotero: Forța noastră, ca popor, stă în unitate și solidaritate

Celebrăm un moment esențial din istoria noastră – Unirea Principatelor Române din 1859, un reper…

7 ore ago