Categories: Actualitate

După incendiul de la Termocentrala Paroșeni, sindicaliștii au răbufnit: Nu mai avem voie să tăcem!

Luni, 7 iulie 2025, un trans­for­ma­tor al Termocentralei Paroşeni a luat foc după un scurt circuit. Sindicaliștii au reacționat după acest accident, arătând situația dezastroasă în care se află multe dintre obiectivele eco­nomice ale statului, mai ales în ceea ce privește securitatea muncii. Unde sunt inspectorii de muncă, că firmele private sunt sufocate de controalele celor de la ITM?
Putea fi evitat
„Având in vedere incidentul de luni, 7 iulie 2025, de la Termocentrala Paro­șeni și, mai, apoi evacuarea per­so­na­lului din subteran de la schimbul 2 de la minele Lupeni și Vulcan, con­cluzia Bi­ro­ului executiv al Sindicatului Muntele este că nu mai avem voie să tăcem!
Astfel, evenimentul de la Paroșeni, un­de puteau să moară oameni (dar mul­țumim lui Dumnezeu că nu s-a în­tâmplat așa ceva) putea fi evitat dacă lucrările de mentenanță s-ar fi desfă­șurat normal. Dar, C.A.-ul, prin imix­ti­u­ne în activitatea de conducere, a dat ordin ca aceste lucrări să nu mai fie prestate.
În loc ca C.A.-ul să aprobe și să se lup­te pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru grupul pe gaz care putea funcționa la Paroșeni în paralel cu grupul pe cărbune, ei au fost și sunt, de fapt, preocupați (o mare parte din ei ) să îndeplinească îndemnurile de vânzare a acesteia,  dictate de un ageamiu în Energie și Minerit”, spun sindicaliștii de la „Muntele”.
Nu se poate acționa la timp
„În ceea ce privește exploatările mi­niere, la fiecare mină există doar 2 apa­rate de salvare autorizate pe fie­care stație de salvare. Asta înseamnă că, Doamne ferește, în caz de ne­ce­sitate, există pericolul ca intervenția să nu se poată face în timp util.
Unde sunt aparatele plătite de CEVJ?!  De ce  nu au fost aduse apa­ra­te con­for­me cu normele SSM din CEVJ?? Pentru că așa vor și așa a în­țe­les să pună ba­tista pe țambal cei din Consiliul de Ad­mi­nistrație”, a­daugă cei din Sindicatul „Muntele”. (S.P.)
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

6 ore ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

6 ore ago

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

6 ore ago

Gura lumii

Panică mare în re­gi­unea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de insti­tuții…

6 ore ago

Bulina albă

Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…

6 ore ago

Au spus PAS SCUMPIRII APEI ȘI CANALIZĂRII! Interviu cu directorul general al APA PROD S.A. Deva, ing. Dorin Gligor

De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…

6 ore ago