Categories: Sport

Nu se îmbată cu apă rece

Ciprian Marinuţ

 Mureşul Deva a obţinut cea mai categorică victorie din amicalele de verificare din această vară, 5-1 cu Arieşul Turda, dar antrenorul Gică Barbu spune că echipa trebuie să rămână cu picioarele pe pământ.

Succes neconcludent
La primul meci disputat în condiţii de temperatură cât de cât acceptabile, Mureşul a făcut scor cu colega de serie Arieşul Turda, pe care a învins-o, ieri, la Deva, cu un categoric 5-1 (1-0). Rezultatul e exagerat şi oarecum nedrept, întrucât Mureşul a şutat prima dată pe poartă abia la golul din minutul 42 al lui Elod Vajda, iar Arieşul a controlat jocul în prima repriză. Şi după pauză, Arieşul a atacat destul de consistent şi jocul a fost cel puţin echilibrat, dar devenii au fost mai pragmatici şi mai inspiraţi. Astfel, Mureşul a punctat de patru ori în repriza secundă, prin  Grigoruţă (48, 67 şi 89) şi Bajko (58), în vreme ce golul turdenilor a fost semnat de ex-lupeneanul Irina (85), după un corner. „Scorul e neconcludent şi nu trebuie să ne culcăm pe-o ureche după această victorie, însă e bine că am învins şi am marcat multe goluri. Arieşul ne-a dat spaţii generoase, pentru că a avut o apărare greoaie, iar noi am profitat”, a punctat antrenorul Gică Barbu, după meci.

Nouă achiziţii
Mureşul va juca, sâmbătă, cu Jiul Petroşani, acasă, ultimul amical înainte de începerea campionatului, iar antrenorul Gică Barbu ştie în mare măsură pe ce lot va conta în noul campionat. „Pribac şi-a rezolvat actele cu Dunărea Galaţi şi este pentru următorii doi ani jucătorul nostru. În plus, s-au definitivat transferurile altor opt jucători, respectiv Bălu, Spătaru (foşti Forex Braşov), Bogman, Moca, Golguţ, Pistol (junior), Şandor şi V. Pop (junior). Mai sunt discuţii cu Crăciu şi Savin (ambii Gaz Metan Mediaş). Formula de echipă nu e sută la sută cristalizată, dar sper să se stabilizeze după primele trei-patru etape”, a spus Gică Barbu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ȘOFER REȚINUT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

La data de 30 martie 2026, polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de…

11 ore ago

PERSOANA CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC, ÎN FORMĂ CONTINUATĂ

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oameni cu grade, cu funcții în împărțirea drep­tății ori diferite per­soane cu repu­tație bună sunt…

15 ore ago

Bulina albă

Iuliu Winkler, europarlamentar hunedorean Pentru că a fost recompensat cu titlul de „Doctor Honoris Causa”…

15 ore ago

Bulina neagră

Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a schinguit un cățel al străzii…

15 ore ago