Categories: Actualitate

Nu s-a cuminţit şi riscă ajungă după gratii

Maximilian Gânju

Unul dintre hoţii care au dat o spargere la un magazin din centrul Petroşaniului, de unde a furat 20 de telefoane mobile, este la un pas de închisoare. Ofiţerii care îl supraveghează îl vor în închisoare.
Alexandru Nagy a primit un an şi 10 luni de închisoare cu suspendare şi efectuarea a 80 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Lupeni sau în cadrul Primăriei municipiului Vulcan. Judecătoria Petroşani a mai stabilit o serie de obligaţii în sarcina individului, respectiv ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de calificare profesională şi să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara. Cum n-a respectat obligaţiile, Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroşani a cerut revocarea suspendării pedepsei. Nagy, alături de un alt tânăr, pe nume Claudiu Pădurean, au fost prinşi în flagrant de poliţiştii locali din Petroşani, imediat după ce au dat o spargere la un magazin de telefoane mobile. Cei doi lupeneni au reuşit să fure 20 de telefoane mobile şi peste 35 de cartele telefonice, creând un prejudiciu de 8.400 de lei. Imediat după furt, indivizii au vrut să vadă ”captura” şi s-au pus pe despachetat telefoanele mobile în apropiere de magazinul pe care l-au prădat, fiind prinşi de oamenii legii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum a devenit România un hub tehnologic în curs de dezvoltare în Europa?

România este uneori numită “the rising techhub of Europe” - anume hubul tehnologic în creștere…

o zi ago

Nepăsare sau gafă? Liberalii hunedoreni, fără omagiu pentru Eroii României

Ziua Eroilor este un moment de profundă reverență și recunoștință, când comunitățile din întreaga țară…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că se pregătește de­bar­carea unui șefuleț din zonă, care se pare că…

2 zile ago

Bulina albă

Abiatar Bubău, elev în clasa a II-a, prof. Lazăr Cezarina La Liceul de Arte Pentru…

2 zile ago

Bulina neagră

Ioan R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

2 zile ago

„Un Lord a venit la primărie”. Lucian Rus: Am candidat pentru Deva și pentru deveni. Ei sunt câștigătorii acestor alegeri

Lucian Rus este revelația acestor alegeri locale din județul nostru. Puțini au crezut în proiectul…

2 zile ago