Categories: Eveniment

Nu-i chiar aşa negru dracu’, precum afirmă unii!

Carmen Cosman

Secretarul Consiliului Naţional al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat că situaţia infracţionalităţii în România este mult mai gravă decât cea prezentată la nivel oficial şi a acuzat conducerea MAI de cosmetizarea datelor date publicităţii. Printre judeţele nominalizate de Ştefănescu este şi Hunedoara, iar acesta susţine că, în numai şase luni, aici, au avut loc peste 5.000 de infracţiuni săvârşite de clanurile interlope.
Poliţiştii hunedoreni susţin, însă, că situaţia nu este nici pe departe aşa cum o prezintă Codrin Ştefănescu, ei infirmând şi faptul că în judeţul Hunedoara ar mai acţiona aşa numitele clanuri interlope. „De la începutul acestui an, poliţiştii hunedoreni au fost sesizaţi cu privire la următoarele infracţiuni stradale, comise cu violenţă:  25 de tâlhării – dintre care 22 prin smulgerea obiectelor (bijuterii, telefoane mobile etc.) şi o infracţiune de  ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice”, a declarat comisarul şef de poliţie Marcel Zaharie, adjunct al comandantului IPJ Hunedoara. Acesta mai spune că, în 2011, în judeţul Hunedoara, nu s-au înregistrat infracţiuni de mare violenţă, cum ar fi  loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, omor sau tentative de omor. „Menţionăm că nici una dintre faptele amintite nu au fost comise de aşa-zişi «membri ai clanurilor interlope», iar datele de mai sus se referă la dosare penale aflate în lucru sub supravegherea organelor de parchet competente”, a mai spus Zaharie.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cât de mizerabil! Gu­rile rele din regiunea noas­tră spun că un in­divid, un terchea-ber­chea, un…

17 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. George Artur Găman, director general INCD INSEMEX Petroșani Pentru că a devenit membru…

17 ore ago

Bulina neagră

Ion C., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat pentru distrugere după ce a incendiat…

17 ore ago

Incendiu puternic la Hunedoara

Un puternic incendiu a cuprins, re­cent, mai multe construcții impro­vi­zate din municipiul Hunedoara. La sosirea…

17 ore ago

Un piroman din Hunedoara a incendiat casa unei vecine de două ori în aceeași seară

Individul s-a îmbătat și a zis să-i dea o lecție femeii cu care avea de…

17 ore ago

Luncoiu de Jos: apa, la mâna lui Dumnezeu

Magdalena Șerban Peste 100 de comunități din România au restricții la apa de la rețea…

17 ore ago